28 august 2026

HCL 668/2026 Brașov adoptată

Trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov a terenului înscris în CF nr. 190950 Brașov, nr. cad. 190950 - Zona str. Capra Neagră

Pe scurt

Se decide trecerea unui teren de 53 mp din domeniul privat al municipiului Brașov în domeniul public al municipiului Brașov, în zona Str. Capra Neagră, și apoi înscrierea acestuia în evidențele de Carte Funciară ca teren aflat în domeniul public. Pentru locuitori înseamnă că terenul devine proprietate a orașului (nu al unei entități private) și poate fi folosit în scopuri publice, iar eventualele efecte sunt legate de administrarea municipală și de eventuale lucrări sau intervenții în zonă; aprobarea prevede responsabilități pentru Primarul, prin Direcția Administrație Publică Locală, de a pune în aplicare hotărârea. Nu apar termene sau costuri concrete pentru cetățeni în text.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă trecerea în domeniul privat al Municipiului Brașov a terenului în suprafață de 53 mp, înscris în CF nr. 190950 Brașov, nr. cad. 190950, Zona str. Capra Neagră din Municipiul Brașov

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Capra Neagra.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Capra Neagra” în Brașov

Denumire
Hotărârea nr. 668 din 2026 a Consiliului Local Brașov
Titlu oficial
trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov a terenului înscris în CF nr. 190950 Brașov, nr. cad. 190950 - Zona str. Capra Neagră
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
668 / 2026
Data
28 august 2026
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Locuri citate
Capra Neagra (hartă) · Eroilor nr. 8 (hartă) CF 190950
Teme
Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Brașov

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 668 din data de  28  august  2026 Privind: trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov a terenului  înscris în CF nr. 190950 Brașov, nr. cad. 190950 - Zona str. Capra Neagră;   Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 28 august 2026; Având în vedere: - Referatul de aprobare nr. 115416/2026 al Primarului, în calitate de inițiator; - Cererea înregistrată la Primăria Municipiului Brașov sub nr. 86131/2026; - Declarația de renunțare la dreptul de proprietate autentificată sub nr. 1852 din 23 aprilie 2026 de Societatea Profesională Notarială Ionaș; - Încheierea nr. 87757/2026 emisă de OCPI Brașov; - Extrasul CF nr. 190950 Brașov, nr. cad. 190950. - Raportul de specialitate nr. 115419  din 2026 al Serviciului Administrare Patrimoniu și Urbanism Comercial din cadrul Direcției Administrație Publică Locală privind trecerea în domeniul public al Municipiului Brașov a terenului  înscris în CF nr. 190950 Brașov, nr. cad. 190950 - Zona str. Capra Neagră;      În conformitate cu prevederile: - Art. 553 alin. (2) paragraf (2), art. 554 coroborat cu art. 562 alin. (2), art. 863 lit. f), din Codul Civil; - Art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997, republicată, privind regimul drumurilor; Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Braşov şi avizul Secretarului General nr. 115418 din 28  august 2026;  În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), art. 139 alin. (3) lit. g), art. 154 alin. (1), alin. (2), art. 196 alin. (1) lit. a), art. 243 alin. (1) lit. a) și art. 296 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.     H O T Ă R Ă Ș T E :     Art. 1. Se aprobă trecerea în domeniul privat al Municipiului Brașov a terenului în suprafață de 53 mp, înscris în CF nr. 190950 Brașov, nr. cad. 190950, Zona str. Capra Neagră din Municipiul Brașov.    Art. 2. Se aprobă trecerea din domeniul privat al Municipiului Brașov în domeniul public al Municipiului Brașov și înscrierea în evidențele de carte funciară a terenului în suprafață de 53 mp, înscris în CF nr. 190950 Brașov, nr. cad. 190950, Zona str. Capra Neagră din Municipiul Brașov.   Art. 3. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia Administrație Publică Locală - Serviciul Administrare Patrimoniu și Urbanism Comercial, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala