31 octombrie 2024

HCL 658/2024 Brașov adoptată

Desemnarea preşedintelui de şedinţă al Consiliului Local al Municipiului Braşov

Denumire
Hotărârea nr. 658 din 2024 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
658 / 2024
Data
31 octombrie 2024
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Pe scurt

Se desemnează Anton Cătălin ca președinte de ședință al Consiliului Local al Municipiului Brașov pentru o perioadă de 3 luni, între 31 octombrie 2024 și 31 ianuarie 2025. Aceasta înseamnă că, în timpul acestei perioade, domnul Cătălin va conduce ședințele consiliului, va organiza ordinea de zi și va gestiona discuțiile între membrii. pentru locuitori, nu apar impacturi directe despre bani sau zone speciale în acest act, ci doar organizarea internă a ședințelor.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 658 din data de 31 octombrie  2024         Privind: desemnarea preşedintelui de şedinţă al Consiliului Local al Municipiului  Braşov;             Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință de îndată, azi 31.10.2024; Având în vedere: - propunerea grupului PNL de a-l desemna pe domnul consilier Anton Cătălin preşedinte de şedinţă al Consiliului Local al Municipiului Braşov, pentru o perioadă de 3 luni şi care a fost votată cu 17 voturi pentru; 9 voturi împotrivă și 1 abținere; - propunerea grupului USR de a o desemna pe doamna consilier Moraru Beatrice - Mihaela preşedinte de şedinţă al Consiliului Local al Municipiului Braşov, pentru o perioadă de 3 luni şi care a fost votată cu 10 voturi pentru, 9 voturi împotrivă și 8 abțineri; În temeiul prevederilor art. 123, alin. (1), art. 129, alin. (1), art. 196, alin. (1),  lit. a) și  art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,         H O T Ă R Ă Ş T E :       Articol Unic: Se desemnează în funcţia de preşedinte de şedinţă al Consiliului Local al Municipiului Braşov, domnul consilier ANTON CĂTĂLIN pentru o perioadă de 3 luni, respectiv 31.10.2024 - 31.01.2025. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă