Pe scurtSe aprobă documentația tehnică și indicatorii economico-financiari pentru proiectul de interconectare a panourilor solare în rețeaua de distribuție, inclusiv dotările aferente CT Pasaj Bartolomeu. Pentru locuitori înseamnă că investiția poate primi finanțare publică și se estimează o cheltuială totală de aproximativ 1,043 milioane lei cu TVA, executată în aproximativ 5 luni; acest lucru poate aduce acumulare de panouri solare în zonă și creșterea capacității de producție energetică locală. Nu sunt specificate efecte despre zone sau tarife în acest text.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA Nr. 647
din data de 22 noiembrie 2021
Privind: aprobarea documentației tehnice și a indicatorilor tehnico-economici pentru Investiția “Lucrări de execuție (interconectare) panouri solare în rețeaua de distribuție, inclusiv panouri solare și dotări aferente CT Pasaj Bartolomeu”;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 22 noiembrie 2021;
Analizând Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
Văzând Raportul de specialitate al Serviciului Public Local de Termoficare Braşov, prin care se propune aprobarea documentației tehnice și a indicatorilor tehnico-economici pentru Investiția “Lucrări de execuție (interconectare) panouri solare în rețeaua de distribuție, inclusiv panouri solare și dotări aferente CT Pasaj Bartolomeu”;
Având în vedere prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice;
În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), lit. d), alin. (4), lit. d), alin. (7), lit. n), art. 139, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă documentația tehnică și indicatorii tehnico-economici pentru Investiția “Lucrări de execuție (interconectare) panouri solare în rețeaua de distribuție, inclusiv panouri solare și dotări aferente CT Pasaj Bartolomeu”, după cum urmează:
1. Indicatori maximali:
Valoare totală investiție: - 877.837,00 lei fără TVA;
- 1.043.040,13 lei cu TVA;
Din care C + M: - 185.000,00 lei fără TVA;
- 223.452.25 lei cu TVA
2. Durata estimativă a realizării investiției este de 5 luni.
3. Indicatori minimali,respectiv performanța - elemente fizice/capacități fizice care să indice atingerea țintei obiectivului de investiții - și, după caz, calitativi, în conformitate cu standardele, normativele și reglementările tehnice în vigoare
- Energie termică produsă cu panouri solare: min. 88 MWh/an;
- Durata de viață: 15 ani.
Art. 2. Primarul Municipiului Braşov, prin Serviciul Public Local de Termoficare Brașov, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Anexe • 01_Plan situatie.pdf
• Deviz-general V2.pdf
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.