28 octombrie 2011

HCL 637/2011 Brașov adoptată

HCL 637/2011

Denumire
Hotărârea nr. 637 din 2011 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
637 / 2011
Data
28 octombrie 2011
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă proiectul și cheltuielile pentru dublarea „Varianta de ocolire a municipiului Brașov - Faza 1” (sector DN 11 - DN 13) pentru depunere la finanțare prin Programul Operațional Regional 2007-2013. Municipiul Brașov contribuie cu 1.050.880,44 lei (2% din cheltuielile eligibile) și va suporta cheltuielile neeligibile de 8.949.888 lei plus TVA de 12.460.608 lei, plus eventuale costuri suplimentare în timpul implementării. Primarul va asigura punerea în executare a hotărârii și locuitorii pot avea un impact indirect prin eventuale finanțări nerambursabile și perioade de implementare, cu rambursarea cheltuielilor de către Autoritatea de Management.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă proiectul cu titlul Dublare “Varianta de ocolire a municipiului Braşov - Faza 1”(sector DN 11 - DN 13) în vederea depunerii pentru finanţare prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013 Axa Prioritară 1

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 637 din data de 28 octombrie 2011       Privind aprobarea proiectului şi a cheltuielilor legate de proiectul Dublare “Varianta de ocolire a municipiului Braşov - Faza 1” (sector DN 11 - DN 13);       Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 octombrie 2011; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Compartimentului Implementare Proiecte din cadrul Direcţiei Tehnice, înregistrate cu nr. 77.255 din 26.10.2011, prin care s-a propus aprobarea proiectului Dublare “Varianta de ocolire a municipiului Braşov - Faza 1”(sector DN 11 - DN 13 ); Având în vedere prevederile art. 26, alin. 9 şi art. 53 din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 1 şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,   H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă proiectul cu titlul Dublare “Varianta de ocolire a municipiului Braşov - Faza 1”(sector DN 11 - DN 13) în vederea depunerii pentru finanţare prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013 Axa Prioritară 1.   Art. 2. Se aprobă contribuţia proprie la cheltuielile eligibile a Unităţii Administrativ Teritoriale - Municipiul Braşov pentru proiectul Dublare “Varianta de ocolire a municipiului Braşov - Faza 1”(sector DN 11 - DN 13), în valoare de 1.050.880,44 lei reprezentând 2 % din cheltuielile eligibile ale proiectului.   Art. 3. Se aprobă suportarea de către Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Braşov a cheltuielilor neeligibile ale proiectului, în valoare de 8.949.888 lei şi TVA în valoare de 12.460.608 lei precum şi a oricăror costuri suplimentare care vor surveni în perioada implementării proiectului.   Art. 4. Se aprobă asigurarea de către Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Braşov a sumelor necesare pentru acoperirea contribuţiei din fondurile structurale în cadrul proiectului, sume care vor fi cheltuite în avans de către Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Braşov, până la rambursarea cheltuielilor de către Autoritatea de Management.   Art. 5. Primarul Municipiului Brasov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă