30 iulie 2025 · Inițiator: Primarul Municipiului Brașov

HCL 632/2025 Brașov adoptată

Reglementare situație juridică imobil situat în Brașov, strada Calea București - Tronson 5

Denumire
Hotărârea nr. 632 din 2025 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
632 / 2025
Data
30 iulie 2025
Inițiator
Primarul Municipiului Brașov
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Pe scurt

Locul va trece printr-o dezlipire a unei porțiuni din imobilul de pe strada Calea București - Tronson 5 cu o suprafață de 7987 mp, micșorându-i terenul. Prin hotărâre se stabilește că această bucată aparține în continuare domeniului public al municipiului Brașov și are destinația de drum. Pentru locuitori, înseamnă că acea porțiune va fi utilizată ca stradă publică, iar eventualele lucrări sau intervenții vor fi realizate de Primărie în interes comun, cu termenele și reglementările aferente drumurilor publice.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă dezlipirea cu diminuare de suprafață a imobilului înscris în C.F. nr. 172853 Brașov, conform documentației cadastrale de primă înscriere, a imobilului în suprafață de 7987 m.p., situat în Brașov, strada Calea București - Tronson 5, întocmită de ing. Simon Ciprian Daniel, expert autorizat A.N.C.P.I., care face parte integrantă din prezenta

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 632 din data de  30  iulie  2025       Privind: reglementare situație juridică imobil situat în Brașov, strada Calea București - Tronson 5;       Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 30 iulie 2025; Având în vedere: - Referatul de aprobare nr. 106.704 din 2025 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator; - Documentația cadastrală de primă înscriere a imobilului strada Calea București - Tronson 5, întocmită de ing. Simon Ciprian Daniel, expert autorizat A.N.C.P.I. și înregistrată la Primăria Municipiului Brașov sub nr. 106.337/2025; - Raportul de specialitate nr. 106.710 din 2025 al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registrul Agricol și Fond Funciar din cadrul Direcției Administrație Publică Locală, Patrimoniu, privind reglementare situație juridică imobil situat în Brașov, strada Calea București - Tronson 5; În conformitate cu prevederile: - Art. 888 din Codul Civil; - O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - Legii nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, cu completările și modificările ulterioare; - Ordinului nr. 600/2023 al A.N.C.P.I., cu modificările și completările ulterioare; Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 106.708 din 30.07.2025; În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 106, alin. (3), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a), art. 243, alin. (1), lit. a) și art. 296, alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;   H O T Ă R Ă Ș T E :     Art. 1. Se aprobă dezlipirea cu diminuare de suprafață a imobilului înscris în C.F. nr. 172853 Brașov, conform documentației cadastrale de primă înscriere, a imobilului în suprafață de 7987 m.p., situat în Brașov, strada Calea București - Tronson 5, întocmită de ing. Simon Ciprian Daniel, expert autorizat A.N.C.P.I., care face parte integrantă din prezenta.   Art. 2. Se atestă apartenența la domeniul public al Municipiului Brașov a imobilului identificat în suprafață de 7987 m.p., strada Calea București - Tronson 5, conform documentației cadastrale de primă înscriere, întocmită de ing. Simon Ciprian Daniel, având categoria de folosință „drum”, parte integrantă din prezenta.   Art. 3. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Administrație Publică Locală Patrimoniu - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol și Fond Funciar, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.                  Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă