31 octombrie 2018 · Inițiator: Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Strategii, Programe de Dezvoltare din Direcţia Relaţii Externe, Cultură şi Evenimente

HCL 626/2018 Brașov adoptată

Aprobarea studiului de oportunitate „Achiziţie autovehicule mai puţin poluante în transportul public local de persoane”

Denumire
Hotărârea nr. 626 din 2018 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
626 / 2018
Data
31 octombrie 2018
Inițiator
Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Strategii, Programe de Dezvoltare din Direcţia Relaţii Externe, Cultură şi Evenimente
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Brașov aprobă studiul de oportunitate pentru a cumpăra autovehicule mai puțin poluante în transportul public local de persoane, pentru a facilita accesarea finanțării nerambursabile din programul de calitate a aerului. Aceasta înseamnă că municipalitatea verifică dacă este fezabil să achiziționeze vehicule mai ecologice, în scopul reducerii poluării și al emisiilor de gaze cu efect de seră, cu finanțare intermediată prin programul menționat. Decizia poate afecta bugetul local și termenele prin care se vor demara/finaliza achizițiile, conform documentelor anexate studiului de oportunitate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă studiul de oportunitate „Achiziţie autovehicule mai puţin poluante în transportul public local de persoane”, conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 626 din data de 31 octombrie  2018         Privind: Aprobarea  studiului de oportunitate „Achiziţie autovehicule mai puţin poluante în transportul public local de persoane”;         Consiliul  Local  al  Municipiului  Braşov, întrunit în şedinţă extraordinară în data de 31 octombrie 2018; Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Strategii, Programe de Dezvoltare din Direcţia Relaţii Externe, Cultură şi Evenimente înregistrat cu nr. 92.458/24.10.2018, prin care s-a propus aprobarea studiului de oportunitate „Achiziţie autovehicule mai puţin poluante în transportul public local de persoane”, necesar obţinerii finanţării nerambursabile prin Programul privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puţin poluante în transportul public local de persoane. Având în vedere prevederile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 şi nr. 1107/70 ale Consiliului; Legii nr.104/2011 privind calitatea aerului înconjurător care  transpune Directiva 2008/50/EC a Parlamentului European şi a Consiliului, cu privire la calitatea aerului înconjurător şi un  aer curat pentru Europa; Ordinului ministrului mediului nr. 598/2018 privind aprobarea listelor cu unităţile administrativ-teritoriale întocmite în urma încadrării în regimuri de gestionare a ariilor din zonele şi aglomerările prevăzute în  Anexa nr. 2 la Legea nr.104/2011 privind calitatea aerului; Ordinului ministrului mediului 741 din 13 iulie 2018 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a  Programului privind îmbunătăţirea  calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puţin poluante; În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (6), lit a), pct.14, alin. (9); art. 45 alin. (1); art. 61, alin.(2); art. 115 alin. (1) lit. b) şi art. 117 alin. (1) lit. (a) din Legea 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,       H O T Ă R Ă Ş T E :       Art. 1. Se aprobă studiul de oportunitate „Achiziţie autovehicule mai puţin poluante în transportul public local de persoane”, conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.     Art. 2. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă