HCL 61/2020 Brașov adoptată
Prelungirea termenului contractelor de concesionare a unor cabinete medicale, servicii medicale medicină de familie
- Denumire
- Hotărârea nr. 61 din 2020 a Consiliului Local Brașov
- Emitent
- Consiliul Local Brașov
- Număr
- 61 / 2020
- Data
- 31 ianuarie 2020
- Localitate
- Brașov, județul Brașov
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se aprobă prelungirea, prin act adițional, a contractelor de concesiune pentru cabinete medicale și servicii de medicină de familie, conform anexei 1. Extinderea se face pe o perioadă de 7 ani și va avea efect asupra spațiilor concesionate în cauză. Primăria Brașov, prin Direcția Arhitect Șef și Serviciul Administrare Patrimoniu și Urbanism Comercial, va asigura implementarea hotărârii conform modelului de act adițional anexat.
Ce se aprobă
Se aprobă prelungirea, prin act adiţional, a contractelor de concesiune privind cabinetele medicale, conform anexei 1, parte integrantă din prezenta hotărâre
Documente
- hcl hcl-61-2020.txt
Text
HOTĂRÂREA Nr. 61
din data de 31 ianuarie 2020
Privind: prelungirea termenului contractelor de concesionare a unor cabinete medicale, servicii medicale medicină de familie;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 31 ianuarie 2020;
Analizând, Referatul de aprobare nr. 7.520 din 2020 al Primarului Municipiului Braşov, în calitate de iniţiator;
Văzând Raportul de specialitate al Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef, prin care s-a propus aprobarea prelungirii contractelor de concesionare a unor cabinete medicale, servicii medicale medicină de familie;
Având în vedere prevederile H.G. nr. 884/2004 privind concesionarea unor spaţii cu destinaţia de cabinete medicale;
În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă prelungirea, prin act adiţional, a contractelor de concesiune privind cabinetele medicale, conform anexei 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Prelungirea contractelor de concesiune se va face pe o perioadă de 7 ani.
Art. 3. Se aprobă modelul actului adiţional, conform anexei 2, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia Arhitect Şef - Serviciul Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Anexe • Tabel prelungire Contracte de Concesiune.pdf
• Model act aditional la contract de concesiunel.pdf
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email: [email protected]
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 57/2020Darea în administrare, către Direcția Administrare Infrastructură Sportivă Brașov, a terenului, cu dotările aferente, în…HCL 58/2020Transmiterea către Clubul Sportiv Municipal CORONA Braşov a Autobuzului M3 ROMAN şi a Tahografului DTCOHCL 59/2020Prelungirea termenului de dare în folosinţă gratuită, către Agenţia Naţională pentru Locuinţe a spaţiului situat în Braşov, str…HCL 60/2020Prelungirea duratei contractelor de închiriere pentru spațiile cu destinația de locuințe aflate în administrarea Societății Rial…HCL 62/2020Revocarea dreptului de folosință asupra locuinței de serviciu acordat către A.N.C.P.I. - O.C.P.I. Brașov, situată în Brașov…HCL 63/2020Dezlipirea imobilului situat în Brașov, str. Soarelui nr. 2HCL 64/2020Dezlipirea terenului situat în Brașov, str. Aurelian f.n.HCL 65/2020Dezlipirea imobilului situat în Brașov, str. Lungă nr. 1
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.