30 iulie 2025 · Inițiator: Primarul Municipiului Brașov, (numele nu este menționat)

HCL 607/2025 Brașov adoptată

Reglementarea situației juridice a imobilului situat în Brașov, B-dul 15 Noiembrie f.n.

Denumire
Hotărârea nr. 607 din 2025 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
607 / 2025
Data
30 iulie 2025
Inițiator
Primarul Municipiului Brașov, (numele nu este menționat)
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Pe scurt

S-a hotărât că imobilul teren aferent pasajului de pe B-dul 15 Noiembrie din Brașov este încadrat în domeniul privat al Municipiului Brașov, adică trece de la proprietate publică la administrarea ca bun privat al orașului. Primarul, prin Direcția de Patrimoniu și Serviciul Cadastru, va efectua toate demersurile necesare pentru a pune în aplicare această reglementare. Pentru locuitori, înseamnă clarificarea stării juridice a terenului (cine poate dispune de el și cum se poate utiliza în viitor), fără impact imediat asupra taxelor sau termenelor de execuție, dar cu posibilitatea unor utilizări sau concesiuni în funcție de deciziile ulterioare ale municipalității.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se atestă apartenența la domeniul privat al Municipiului Brașov, a imobilului - teren aferent construcției - pasaj, situat în Brașov, B-dul 15 Noiembrie f.n., înscris în C.F. nr. 102149 Brașov, nr. top./cad. (8841, 8845, 6731)/2

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 607 din data de  30  iulie  2025       Privind: reglementarea situației juridice a imobilului situat în Brașov, B-dul 15 Noiembrie f.n.       Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 30 iulie 2025; Având în vedere: - Referatul de aprobare nr. 104.505 din 2025 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator; - email din data 19.06.2025 a Serviciului Administrare Patrimoniu și Urbanism Comercial; - Contractul de concesiune încheiat la data de 04.01.1993; - Raportul de specialitate nr. 104.510 din 2025 al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registrul Agricol și Fond Funciar din cadrul Direcției Administrație Publică Locală, Patrimoniu, privind reglementarea situației juridice a imobilului situat în Brașov, B-dul 15 Noiembrie f.n. În conformitate cu prevederile: - Art. 888 din Codul Civil; - Legii nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, cu completările și modificările ulterioare; - Ordinului nr. 600/2023 al A.N.C.P.I., cu modificările și completările ulterioare; - Art. 36, alin. (1) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, cu modificările și completările ulterioare; Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 104.509 din 30.07.2025; În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 106, alin. (3), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;     H O T Ă R Ă Ș T E :     Art. 1. Se atestă apartenența la domeniul privat al Municipiului Brașov, a imobilului - teren aferent construcției - pasaj, situat în Brașov, B-dul 15 Noiembrie f.n., înscris în C.F. nr. 102149 Brașov, nr. top./cad. (8841, 8845, 6731)/2.     Art. 2. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Administrație Publică Locală, Patrimoniu - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol și Fond Funciar, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă