Brașov › 27 octombrie 2017

HCL 587/2017 adoptată

înscrierea în domeniul public al Municipiului Braşov, a imobilului situat în Braşov, str. Plugarilor - tronson 3

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 587 din data de  27  octombrie  2017           Privind: înscrierea în domeniul public al Municipiului Braşov, a imobilului situat în Braşov, str. Plugarilor - tronson 3;         Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 octombrie 2017; Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, înregistrate cu nr. 84.515/2017, prin care s-a propus înscrierea în domeniul public al Municipiului Braşov, a imobilului situat în Braşov, str. Plugarilor - tronson 3; Având în vedere H.G. nr. 972/2002, prevederile art. 3, lit. a, art. 8 din O.G. nr. 43/1997, privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, actualizată; Văzând şi prevederile art. 888 din Codul Civil şi Legea nr. 7/1996, a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, cu completările şi modificările ulterioare, coroborată cu Ordinul nr. 700/2014, pentru aprobarea Regulamentului şi modul de întocmire al documentaţiilor cadastrale; În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 10, art. 36, alin. 2, lit. c, art. 45, alin. 3 şi art. 115, alin. 1, lit. b din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,       H O T Ă R Ă Ş T E :       Art. 1. Se însuşeşte de către Consiliul Local al Municipiului Braşov, Documentaţia cadastrală de primă înscriere întocmită de S.C. DANINA STAR S.R.L., care face parte integrantă din prezenta hotărâre pentru imobilul str. Plugarilor - tronson 3, identificat parte din nr. top. 11055.     Art. 2. Se atestă apartenenţa la domeniul public al Municipiului Braşov, a imobilului str. Plugarilor - tronson 3.     Art. 3. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei  hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro