22 septembrie 2011

HCL 580/2011 Brașov adoptată

Aprobarea liniilor prioritare şi a procedurii de evaluare şi selecţionare pentru acordarea subvenţiei în anul 2012 de la bugetul local asociaţiilor şi fundaţiilor care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială ce se adresează beneficiarilor cu domiciliul în Municipiul Braşov

Denumire
Hotărârea nr. 580 din 2011 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
580 / 2011
Data
22 septembrie 2011
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă liniile prioritare și procedura de evaluare și selecționare pentru acordarea subvenției din bugetul local în 2012 către asociații și fundații care înființează și administrează baze de asistență socială pentru persoane cu domiciliul în Brașov. Practic, în următorul an autoritatea locală va stabili cui i se oferă finanțare și cum se face alegerea organizațiilor câștigătoare, conform unor criterii specifice. Aștept informații suplimentare din document pentru a preciza eventual impactul financiar, termenele exacte și categoriile exacte de beneficiari.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 580 din data de 22 septembrie 2011     Privind: aprobarea liniilor prioritare şi a procedurii de evaluare şi selecţionare pentru acordarea  subvenţiei în anul 2012 de la bugetul local asociaţiilor şi fundaţiilor care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială ce se adresează beneficiarilor cu domiciliul în Municipiul Braşov;     Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 22 septembrie 2011; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Direcţiei de Servicii Sociale Braşov, înregistrate cu nr. 67.649/2011, prin care s-a propus aprobarea liniilor prioritare şi a procedurii de evaluare şi selecţionare pentru acordarea subvenţiei în anul 2012 de la bugetul local asociaţiilor şi fundaţiilor care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială ce se adresează beneficiarilor cu domiciliul în Municipiul Braşov; Având în vedere prevederile art. 1, alin. (1) şi (3) din Legea nr. 34/1998, privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială; ale art. 1 alin. (2) şi (3) din anexa 1 la H.G. nr. 1153/2001, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998, privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, cu modificările şi completările potrivit H.G. nr. 942/2005 şi H.G. nr. 1217/2008; ale art. 2 şi art. 3, alin. (1) din H.G. nr. 539/2005, pentru aprobarea Nomenclatorului instituţiilor de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal, ale Regulamentului - cadru de organizare şi funcţionare a instituţiilor de asistenţă socială, precum şi ale Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 68/2003, privind serviciile sociale cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 4 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 6, lit. a, pct. 2 şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :   Art. 1. Se aprobă liniile prioritare pentru acordarea subvenţiei în anul 2012 de la bugetul local asociaţiilor şi fundaţiilor care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială pentru următoarele categorii de persoane beneficiare cu domiciliul în Municipiul Braşov: a) copii separaţi sau cu risc de separare de părinţi; b) persoane cu handicap; c) persoane vârstnice; d) persoane victime ale violenţei în familie; e) persoane toxico - dependente; f) persoane victime ale traficului de persoane; g) persoane imigrante şi refugiaţi; h) persoane fără adăpost; i) persoane care suferă de boli incurabile; j) persoane infectate sau bolnave HIV/SIDA; k) alte persoane aflate în dificultate.   Art. 2. Se aprobă procedura de evaluare şi selecţionare pentru acordarea subvenţiei în anul 2012 de la bugetul local asociaţiilor şi fundaţiilor care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială ce se adresează beneficiarilor cu domiciliul în Municipiul Braşov, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.   Art. 3. Primarul Municipiului Braşov şi Directorul General al Direcţiei de Servicii Sociale Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă