2 noiembrie 2015

HCL 564/2015 Brașov adoptată

Stabilirea taxei speciale de utilizare a domeniului schiabil din Poiana Braşov pentru sezonul de iarnă 2015 - 2016

Denumire
Hotărârea nr. 564 din 2015 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
564 / 2015
Data
2 noiembrie 2015
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă stabilirea unei taxe speciale pentru folosirea domeniului schiabil din Poiana Brașov în sezonul 2015-2016, diferențiată în funcție de zonă: 0,1375 lei pe punct pentru transportul pe cablu pe pârtiile Bradul și Stadion, și 0,277 lei pe punct pentru restul pârtiilor, iar urcările/ coborârile pentru ne schiori nu mai plătesc această taxă. De asemenea, se stabilește o taxă de 2.000 lei pe zi pentru închirierea unei porțiuni din domeniu pentru organizarea competițiilor, cu plata cu cel puțin două zile înainte, pentru a acoperi pregătirea pârtiei și zona de concurs. Practic pentru locuitori înseamnă costuri suplimentare dacă folosesc instalațiile de transport pe cablu, iar evenimentele sportive vor implica un cost fix în avans, plătit către bugetul local.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă cuantumul taxei speciale de utilizare a domeniului schiabil, proprietatea Municipiului Braşov, pentru sezonul de iarnă 2015 - 2016 diferenţiat, după cum urmează

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr.  564 din data de  2  noiembrie  2015                 Privind: stabilirea taxei speciale de utilizare a domeniului schiabil din Poiana Braşov pentru sezonul de iarnă 2015 - 2016;                     Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 2 noiembrie 2015;                 Analizând Expunerea de motive si Raportul de specialitate ale Direcţiei Economice, înregistrate cu      nr. 85.204/29.10.2015, privind stabilirea taxei speciale de utilizare a domeniului schiabil din Poiana Braşov pentru sezonul de iarnă 2015 - 2016;                 Având în vedere prevederile art. 282, alin. 2 din Legea nr. 571/2003, privind Codul Fiscal, coroborat cu art. 484 şi 495, lit. f din Legea nr. 227/2015, privind noul Cod Fiscal;                 Luând în consideraţie prevederile art. 30 din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale;                 În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6 şi 7 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 2, lit. b, c, d, alin. 4, lit. c, alin. 6, lit. a, pct. 6, pct. 15, art. 45, alin. 1 şi art. 115, alin. 1, lit. b din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,   H O T Ă R Ă Ş T E :               Art. 1. Se aprobă cuantumul taxei speciale de utilizare a domeniului schiabil, proprietatea Municipiului Braşov, pentru sezonul de iarnă 2015 - 2016 diferenţiat, după cum urmează:             - persoanele fizice şi juridice care prestează servicii de transport pe cablu pe pârtiile Bradul şi Stadion datorează o taxă specială pentru utilizarea domeniului schiabil în cuantum de 0,1375 lei/punct;             - persoanele fizice şi juridice care prestează servicii de transport pe cablu pe restul pârtiilor aferente domeniului schiabil din Poiana Braşov datorează o taxă specială pentru utilizarea acestuia în cuantum de 0,277 lei/punct;             - pentru prestaţiile de urcare-coborâre şi coborâre (non schiori) nu se va aplica taxa specială de utilizare a domeniului schiabil.               Art. 2. Se aprobă cuantumul taxei speciale pentru utilizarea unei anumite porţiuni din domeniul schiabil, proprietatea municipiului Braşov, în vederea organizării de competiţii, în suma de 2.000 lei/zi/competiţie (ce cuprinde pregătirea pârtiei şi delimitarea zonei de concurs), ce va fi achitată bugetului local cu cel puţin două zile înainte de începerea acesteia.               Art. 3. Taxa de utilizare a domeniului schiabil, proprietatea Municipiului Braşov, menţionată la art. 1 se va achita lunar, către bugetul local al Municipiului Braşov, în primele două zile lucrătoare ale lunii următoare pentru prestaţia lunii precedente, funcţie de numărul de puncte consumate pe fiecare instalaţie de transport pe cablu în parte, conform raportului SkiData.               Art. 4. Pentru neachitarea taxei speciale de utilizare a domeniului public prevăzută la art. 1 în termenul prevăzut la art. 3 vor fi calculate majorări de întârziere şi penalităţi în cuantumul prevăzut de Legea nr. 571/2003, modificată şi completată, privind Codul Fiscal.               Art. 5. Neachitarea taxei prevăzută la art. 2 duce la anularea dreptului de folosinţă în vederea organizării competiţiilor pe domeniul schiabil, proprietatea municipiului Braşov.               Art. 6. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă