22 septembrie 2011

HCL 564/2011 Brașov adoptată

Organizarea centrelor bugetare din Municipiului Braşov

Denumire
Hotărârea nr. 564 din 2011 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
564 / 2011
Data
22 septembrie 2011
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă organizarea unităților de învățământ preuniversitar de stat din Brașov în cadrul a opt centre bugetare noi, începând cu 1 aprilie 2010, conform anexei din hotărâre. Directorii acestor centre devin ordonatori terțiari de credite ai bugetului local, adică pot cheltui bani ai municipiului pentru activități ale unităților lor, în limita fondurilor disponibile. Hotărârea anulează vechile reguli din Hotărârea nr. 63 din 22 februarie 2010 și dispune ca Primarul și centrele bugetare să o pună în aplicare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă organizarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din Municipiul Braşov în cadrul a opt centre bugetare nou înfiinţate, începând cu data de 1 aprilie 2010, conform anexei parte integrată din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 564 din data de 22 septembrie 2011         Privind: organizarea centrelor bugetare din Municipiului Braşov;       Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 22 septembrie 2011; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Buget - CFP din cadrul Direcţiei Economice, înregistrate cu nr. 66.120/2011, privind organizarea centrelor bugetare din Municipiului Braşov; Având în vedere prevederile art. 19 şi art. 20 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 5 ale Consiliului Local Braşov;             În temeiul art. 36, alin. 6, lit. a, pct. 1 şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă organizarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din Municipiul Braşov în cadrul a opt centre bugetare nou înfiinţate, începând cu data de 1 aprilie 2010, conform anexei parte integrată din prezenta hotărâre.     Art. 2. Directorii centrelor bugetare mai sus menţionate deţin funcţia de ordonatori terţiari de credite ai bugetului Municipiului Braşov.     Art. 3. Începând cu data prezentei Hotărârea Consiliului Local nr. 63 din 22.02.2010 privind organizarea centrelor bugetare din Municipiului Braşov, se revocă.     Art. 4. Primarul Municipiului Braşov şi centrele bugetare ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din Municipiul Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă