Pe scurtSe aprobă darea în administrare a unor imobile ale municipiului Brașov către SC Rial SRL, conform unei liste anexate la hotărâre, adică SC Rial va lua în administrare respectivele clădiri. Se abrogă Hotărârea nr. 226 din 31 mai 2013, adică vechile prevederi referitoare la acest aspect nu mai sunt valabile. Primarul și SC Rial vor asigura punerea în aplicare a acestei hotărâri. Pentru locuitori înseamnă că se stabilește cine gestionează imobilele respective (posibil cu norme de administrare și folosire), iar efectele exacte (bani, termene) depind de prevederile anexei.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă darea în administrare către S.C. R.I.A.L. S.R.L. Braşov, a unor imobile aflate în proprietatea Municipiului Braşov, identificate conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
HOTĂRÂREA Nr. 558
din data de 20 octombrie 2015
Privind: darea în administrare către S.C. RIAL S.R.L. a unor imobile aflate în proprietatea Municipiului Braşov;
Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 20 octombrie 2015;
Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef, înregistrate cu nr. 80.805/2015, privind darea în administrare către S.C. RIAL S.R.L. a unor imobile aflate în proprietatea Municipiului Braşov;
Având în vedere prevederile Legii nr. 114/1996, Legea Locuinţei;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul art. 10, art. 36, alin. 2, lit. c, art. 45, alin. 3, art. 115, alin. 1, lit. b şi art. 123 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă darea în administrare către S.C. R.I.A.L. S.R.L. Braşov, a unor imobile aflate în proprietatea Municipiului Braşov, identificate conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Hotărârea Consiliului Local nr. 226 din 31 mai 2013, se abrogă.
Art. 3. Primarul Municipiului Braşov şi S.C. R.I.A.L. S.R.L. Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.