24 octombrie 2014

HCL 555/2014 Brașov adoptată

Modificarea H.C.L. nr. 506/2014, privind acceptarea donaţiei nr. 2961/2014 şi trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a terenului având categoria de folosinţă drum, donat de CHISĂLIŢĂ BOGDAN-CONSTANTIN şi SECĂREANU ELENA

Denumire
Hotărârea nr. 555 din 2014 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
555 / 2014
Data
24 octombrie 2014
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modificarea articolului 2 din Hotărârea nr. 506/2014 pentru a prelua în domeniul public al Brașovului și a înscrie în evidentă cadastrală un teren cu categoria de folosință drum, donat de Chisăliță Bogdan-Constantin și Secăreanu Elena (terenul are CF nr. 107390 Brașov). Concret, terenul trece în proprietatea municipiului, iar Primarul va asigura punerea în aplicare a acestei hotărâri; după această tranzacție, hotărârea și restul prevederilor rămân în vigoare, iar hotărârea va fi republicată. Pentru locuitori înseamnă că acel teren devine gestionat de Primăria Brașov și va fi înregistrat oficial ca proprietate publică, fără impact descris asupra finanțelor locale sau termenelor altor lucrări în textul prezent.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea art. 2 din Hotărârea Consiliului Local nr. 506 din 26 septembrie 2014, privind acceptarea donaţiei nr. 2961/2014 şi trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a terenului având categoria de folosinţă drum, donat de Chisăliţă Bogdan - Constantin şi Secăreanu Elena, care va avea următorul conţinut

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr.  555 din data de  24  octombrie  2014         Privind: modificarea H.C.L. nr. 506/2014, privind acceptarea donaţiei nr. 2961/2014 şi trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a terenului având categoria de folosinţă drum, donat de CHISĂLIŢĂ BOGDAN-CONSTANTIN  şi SECĂREANU ELENA;       Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 24 octombrie 2014;            Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef, înregistrate cu nr. 87.917/2014, privind modificarea H.C.L. nr. 506/2014, privind acceptarea donaţiei nr. 2961/2014 şi trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a terenului având categoria de folosinţă drum, donat de Chisăliţă Bogdan - Constantin şi Secăreanu Elena;            Având în vedere art. 3, alin. 1 şi art. 7, lit. d din Legea nr. 213/1998, privind bunurile proprietate publică;             În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 5 ale Consiliului Local Braşov;             În temeiul art. 36, alin. 2, lit. c şi art. 121, alin. 3 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,   H O T Ă R Ă Ş T E :   Art. 1. Se aprobă modificarea art. 2 din Hotărârea Consiliului Local nr. 506 din 26 septembrie 2014, privind acceptarea donaţiei nr. 2961/2014 şi trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a terenului având categoria de folosinţă drum, donat de Chisăliţă Bogdan - Constantin şi Secăreanu Elena, care va avea următorul conţinut:             “Art. 2. Se aprobă trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov şi înscrierea în evidenţele de carte funciară, a terenului având categoria de folosinţă drum, înscris în C.F.  nr. 107390 Braşov, nr. top. 11177/1/1/1/1/11, conform ofertei de donaţie nr. 2961 din 25.07.2014 a domnului CHISĂLIŢĂ BOGDAN - CONSTANTIN şi a doamnei SECĂREANU ELENA, autentificată de Societatea Profesională Notarială „Autentic”.   Art. 2. Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local nr. 506 din 26 septembrie 2014, rămân neschimbate.   Art. 3. Hotărârea Consiliului Local nr. 506 din 26 septembrie 2014, aşa cum a fost modificată, va fi republicată.   Art. 4. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.         HOTĂRÂREA Nr.   506  din data de  26  septembrie  2014 Republicată conform H.C.L. nr. 555 din data de 24 octombrie 2014         Privind: acceptarea donaţiei nr. 2961/2014 şi trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a terenului având categoria de folosinţă drum, donat de CHISĂLIŢĂ BOGDAN - CONSTANTIN şi SECĂREANU ELENA;       Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 26 septembrie 2014; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef, înregistrate cu nr. 77.345/2014, privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a terenului având categoria de folosinţă drum; Având în vedere art. 3, alin. 1 şi art. 7, lit. d din Legea privind bunurile proprietate publică nr. 213/1998; În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 2, lit. c şi art. 121, alin. 3 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se acceptă oferta de donaţie a domnului CHISĂLIŢĂ BOGDAN - CONSTANTIN şi a doamnei SECĂREANU ELENA, autentificată sub nr. 2961 din 25 iulie 2014, de Societatea Profesională Notarială „Autentic”.     Art. 2. Se aprobă trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov şi înscrierea în evidenţele de carte funciară, a terenului având categoria de folosinţă drum, înscris în C.F. nr. 107390 Braşov, nr. top. 11177/1/1/1/1/11, conform ofertei de donaţie nr. 2961 din 25 iulie 2014 a domnului CHISĂLIŢĂ BOGDAN - CONSTANTIN şi a doamnei SECĂREANU ELENA, autentificată de Societatea Profesională Notarială „Autentic”.     Art. 3. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă