Brașov › 29 septembrie 2021

HCL 544/2021 adoptată

reglementarea situației juridice a unui imobil situat în Municipiul Brașov, str. Castelului nr. 148

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 544 din data de  29  septembrie  2021       Privind: reglementarea situației juridice a unui imobil situat în Municipiul Brașov, str. Castelului nr. 148;         Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 29 septembrie 2021; Analizând Referatul de aprobare nr. 99.386 din 2021, al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator; Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, prin care se propune reglementarea situației juridice a unui imobil situat în Municipiul Brașov, str. Castelului nr. 148; Văzând adresa înregistrată cu nr. 97.492 din 09.09.2021 și documentația cadastrală de primă înscriere întocmită de S.C. Danina Star S.R.L.; Având în vedere prevederile art. 888 din Codul Civil; ale Legii nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, cu completările și modificările ulterioare, coroborată cu Ordinul nr. 700/2014 al A.N.C.P.I. Brașov, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 36, alin. (1) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, cu modificările și completările ulterioare; În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov; În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 106, alin. (3), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,    H O T Ă R Ă Ş T E :       Art. 1. Se atestă apartenența la domeniul privat al Municipiului Brașov, a imobilului situat în Brașov, str. Castelului nr. 148, având nr. top. 6694/1 și 6695/2 în afară de C.F., identificat conform documentației cadastrale de primă înscriere întocmită de S.C. Danina Star S.R.L. - parte integrantă din prezenta.     Art. 2. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Juridică și de Administrație Publică Locală - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol și Fond Funciar, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro