HCL 532/2025 adoptată
aprobarea cuantumului veniturilor proprii aferente Clubului Sportiv Municipal Corona Brașov, instituție aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Brașov
Documente
- hcl hcl-532-2025.txt
Text
HOTĂRÂREA Nr. 532
din data de 30 iulie 2025
Privind: aprobarea cuantumului veniturilor proprii aferente Clubului Sportiv Municipal Corona Brașov, instituție aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Brașov;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 30 iulie 2025;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 2.330 din 15.07.2025 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Raportul de specialitate nr. 2.331 din 15.07.2025 al Clubului Sportiv Municipal Corona Brașov, privind aprobarea cuantumului veniturilor proprii aferente Clubului Sportiv Municipal Corona Brașov, instituție aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Brașov;
În conformitate cu prevederile:
- Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr. 884/2001, pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispozițiilor Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr. 1447/2007 privind aprobarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă cu modificările și completările ulterioare;
- Art. 5, alin. 1, lit. a), art. 67, alin. 1, lit. b) din Legea nr. 273/2006 republicată, privind finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare;
- H.C.L. nr. 235/29.03.2019 prin care s-a aprobat înființarea structurii sportive "Clubul Sportiv Municipal Corona Brașov'', instituție publică de interes local cu personalitate juridică, sub forma unui club sportiv municipal, polisportiv, persoană juridică de drept public, în subordinea Consiliului Local al Municipiului Brașov;
Având în vedere amendamentul formulat în plenul ședinței Consiliului Local de către inițiator, respectiv: ”în familiile în care sunt mai mulți copii să se plătească o singură taxă”, care a fost votat cu 16 voturi pentru și 10 abțineri;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Brașov: Comisiile 1 și 5 au avizat favorabil; Comisia 4 a avizat nefavorabil și avizul Secretarului General nr. 112.170 din 30.07.2025;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), lit. d), alin (3), lit. f), alin. (7), lit. e), lit. f), art. 136, alin. (6), art. 138, alin. (12), art. 139, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E :
Art. 1. Se aprobă cuantumul contribuțiilor pentru pregătire sportivă - venituri proprii aferente Clubului Sportiv Municipal Corona Brașov, în sumă de 250 lei/lună pentru toate ramurile de sport din cadrul clubului, până la împlinirea vârstei de 16 ani, cu aplicativitate de la 01.09.2025.
Art. 2. a) Vor beneficia de o reducere de 50 % din contribuția lunară copii care se află în următoarele situații:
- Sportivul provine din familie monoparentală
- Sportivul este orfan
- Sportivul care mai are cel puțin un frate / soră având calitatea de sportiv în cadrul CSM Corona Brașov
- Sportivul care se regăsește în componența a minim 2 secții din cadrul CSM Corona Brașov
b)Vor beneficia de o reducere de 100 % din contribuția lunară copii care se află în următoarele situații:
- Sportiv component al loturilor naționale la termenul de plată scadent
- Sportiv cu dizabilități
- Sportiv provenit din orfelinate sau instituții tip Case de copii
Art. 3. Hotărârea Consiliului Local nr. 162 din 27.03.2020 privind aprobarea cuantumului veniturilor proprii aferente Clubului Sportiv Municipal Corona Brașov, instituție aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Brașov, își încetează aplicabilitatea la data de 01.09.2025.
Art. 5. Primarul Municipiului Brașov și Clubul Sportiv Municipal Corona Brașov, prin directorul interimar vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email: [email protected]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.