28 noiembrie 2012

HCL 530/2012 Brașov adoptată

Aprobarea acordării unui drept de servitute în favoarea imobilului situat în Braşov, str. Lungă nr. 168

Denumire
Hotărârea nr. 530 din 2012 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
530 / 2012
Data
28 noiembrie 2012
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă instituirea unui drept de trecere asupra imobilului situat pe str. Lungă nr. 168, Brașov, în favoarea unui imobil identificat prin nr. cadastral 10132 și nr. top 620/1/1/a, iar terenurile afectate ca fonduri aservite sunt cele cu nr. cadastral 119484 și 119486. Acolo unde trece dreptul de servitute, acesta este definit prin documentația tehnică depusă și de urbanismul menționat, iar Primarul Brașovului va asigura punerea în aplicare a hotărârii. Pentru locuitori înseamnă existența unei căi de trecere legale peste aceste loturi, posibil cu efect în accesul sau circulația în zona respectivă, conform documentației cadastrale aprobate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă instituirea unei servituti de trecere, în favoarea nr. cad. 10132, identic cu nr. top. 620/1/1/a, din C.F. iniţial 28823 Braşov, ca fond dominant, asupra imobilelor cu nr. cad. 119484, din C.F. nr. 119484 Braşov şi nr. cad. 119486, din C.F. nr. 119486 Braşov, ca fonduri aservite, conform documentaţiei tehnice întocmită de S.C. DANINA STAR S.R.L. şi a C.U. nr. 2893 din 31.10.2012, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr.  530 din data de 28 noiembrie 2012         Privind: aprobarea acordării unui drept de servitute în favoarea imobilului situat în Braşov, str. Lungă nr. 168;       Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 noiembrie 2012; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, înregistrate cu nr. 86.876/2012, prin care s-a propus constituirea unui drept de servitute de trecere pentru imobilul situat în Braşov, str. Lungă nr. 168; Având în vedere prevederile art. 758 din Codul Civil, coroborat cu Legea nr. 7/1996, a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, cu completările şi modificările ulterioare, coroborată cu Ordinul nr. 634/2006, pentru aprobarea Regulamentului şi modul de întocmire al documentaţiilor cadastrale; Certificatul de Urbanism nr. 2893 din 31.10.2012, privind înscrierea dreptului de servitute; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 10, art. 36, alin. 1, alin. 2, lit. c şi art. 45, alin. 3 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă instituirea unei servituti de trecere, în favoarea nr. cad. 10132, identic cu nr. top. 620/1/1/a, din C.F. iniţial 28823 Braşov, ca fond dominant, asupra imobilelor cu nr. cad. 119484, din C.F. nr. 119484 Braşov şi nr. cad. 119486, din C.F. nr. 119486 Braşov, ca fonduri aservite, conform documentaţiei tehnice întocmită de S.C. DANINA STAR S.R.L. şi a C.U. nr. 2893 din 31.10.2012, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.     Art. 2. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.     Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă