26 septembrie 2018 · Inițiator: Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Resurse Umane din cadrul Direcţiei Relaţii Comunicare
Pe scurtSe aprobă structura organizatorică a aparatului de specialitate al Primarului Brașov (Organigrama) și lista posturilor (Statul de funcții) aferente, potrivit anexelor citate în hotărâre. Asta înseamnă că se stabilesc ce compartimente există și ce posturi sunt ocupabile în această echipă, cu numărul maxim de posturi permis de lege. Pentru cetățeni: se definește cum se împart sarcinile și cine poate lucra în Primărie, iar numărul de posturi și funcțiile sunt conform normelor finanțelor publice și transparenței, cu eventuale efecte bugetare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA Nr. 524
din data de 26 septembrie 2018
Privind: aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Braşov;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 26 septembrie 2018;
Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Resurse Umane din cadrul Direcţiei Relaţii Comunicare, înregistrat cu nr. 79.
328/2018, prin care s-a propus aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Braşov, raportată la situaţia de fapt existentă la acest moment;
Ţinând seama de adresa nr. 7103/21.05.2018 emisă de Instituţia Prefectului Judeţului Braşov şi înregistrată la Primăria Municipiului Braşov sub nr. 48.928/11.06.2018 prin care s-a comunicat numărul maxim de posturi calculat potrivit prevederilor din anexa la O.U.G. nr. 63/2010;
Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice, precum şi stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările şi completările ulterioare; ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; ale art. 173 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; ale alin. (1) şi alin. (2), lit. a) ale art. 32 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţii publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările ulterioare;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 5 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul prevederilor art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. a), alin. (3), lit. b), art. 45, alin. (1), art. 115, alin. (1), lit. b) şi art. 117, alin. (1), lit. a) din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă Organigrama aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Braşov, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă Statul de funcţii al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Braşov, conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Începând cu data prezentei, Hotărârea Consiliului Local nr. 207 din 26 mai 2016, republicată, îşi încetează aplicabilitatea.
Art. 4. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia Relaţii Comunicare - Serviciul Resurse Umane, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.