Pe scurtSe aprobă derularea, din bugetul local al Brașovului, a proiectului finanțat din fonduri UE, intitulat “Absolvenți competitivi pe piața muncii prin stagii de practică”, în care Colegiul Național Andrei Bârseanu Brașov este partener. Ceea ce înseamnă pentru locuitori: municipalitatea va utiliza bani locali pentru a facilita stagii de practică pentru elevi, cu o finanțare europeană complementară, ceea ce poate duce la creșterea șanselor de angajare pentru absolvenți; proiectul are obiective clare în domeniul educației și ocupării, în ribbon de cadrul PEO, iar rezultatele se așteaptă să apară prin practică în mediul de lucru și colaborare cu parteneri. Nu apar termene exacte în text aici, dar aprobarea vizează derularea pe durata programului finanțat de UE prin acest apel.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA Nr. 517
din data de 29 august 2024
Privind: aprobarea derulării prin bugetul local al Municipiului Braşov a proiectului finanțat din fonduri UE denumit “Absolvenți competitivi pe piața muncii prin stagii de practică” în care Colegiul Național “Andrei Bârseanu” Brașov deține calitatea de partener;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 29 august 2024;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 116.567 din 07.08.2024 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Decizia privind rezultatul procesului de evaluare tehnică și financiară calitativă nr. 7550/OIR NE/08.07.2024, pentru proiectul ”Absolvenți competitivi pe piața muncii prin stagii de practică” SMIS 317688;
- Solicitarea Colegiului Național Economic Andrei Bârseanu Brașov nr. C421/24.07.2024 înregistrată în cadrul Primăriei Brașov sub nr. 110.401 din 25.07.2024;
- Raportul de specialitate nr. 116.571 din 07.08.2024 al Serviciului Buget - C.F.P. din cadrul Direcției Economice, privind aprobarea derulării prin bugetul local al Municipiului Braşov a proiectului finanțat din fonduri UE denumit “Absolvenți competitivi pe piața muncii prin stagii de practică” în care Colegiul Național “Andrei Bârseanu” Brașov deține calitatea de partener;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 8, alin. (1) din O.U.G. nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă;
- Programului Operațional Educație și Ocupare/ Apel de proiecte nr. PEO/76/PEO_P8/OP4/ESO4.5/PEO_A3, Denumire apel de proiecte - Adaptarea serviciilor educaționale adresate elevilor și personalului didactic din ÎPT- Strategii de practică pentru elevi_Regiuni mai puțin dezvoltate;
- Acordului de Parteneriat încheiat în data de 12.01.2024 între N&C Turism S.R.L. și Colegiul Național Economic Andrei Bârseanu Brașov;
- Art. 47 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 4 și 5 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 116.570 din 29.08.2024;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), lit. d), alin. (4), lit. a), alin. (7), lit. a), art. 139, alin. (3), lit. a), art. 154, alin. (2), alin. (3), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E :
Art. 1. Se aprobă derularea prin bugetul local al Municipiului Braşov a proiectului finanțat din fonduri UE denumit “Absolvenți competitivi pe piața muncii prin stagii de practică” cod SMIS 325557, în care Colegiul Național “Andrei Bârseanu” Brașov deține calitatea de partener.
Art. 2. Se aprobă valoarea cheltuielilor eligibile derulate de Colegiul Național “Andrei Bârseanu” Brașov pe proiectul prevăzut la art. 1, în cuantum de 651.383,21 lei.
Art. 3. Se aprobă cofinanțarea din veniturile proprii ale bugetului local al Municipiului Brașov a proiectului prevăzut la art. 1 cu suma de 13.027,66 lei, reprezentând 2 % din cheltuielile eligibile ale proiectului.
Art. 4. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia Economică şi Colegiul Național “Andrei Bârseanu” Brașov vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.