29 septembrie 2017 · Inițiator: Primarul Municipiului Brașov

HCL 506/2017 Brașov adoptată

Înscrierea în domeniul public al Municipiului Braşov, a imobilului situat în Braşov, str. Galaxiei şi str. Venus - tronson 2

Denumire
Hotărârea nr. 506 din 2017 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
506 / 2017
Data
29 septembrie 2017
Inițiator
Primarul Municipiului Brașov
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă înscrierea imobilului de pe str. Galaxiei şi str. Venus – tronson 2 în domeniul public al Municipiului Braşov şi se atestă apartenența acestuia la domeniul public. Se revocă dreptul de administrare anterior înregistrat în favoarea IC RAL Braşov, iar Primarul va asigura punerea în practică a hotărârii. Pentru locuitori înseamnă că actul este un pas pentru ca terenul să fie gestionat de primărie și să poată fi folosit în scopuri publice, fără drepturi de administrare private, cu eventuale efecte în planul cadastrului și investițiilor locale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se însuşeşte de către Consiliul Local al Municipiului Braşov, Documentaţia cadastrală de primă înscriere întocmită de S.C. DANINA STAR S.R.L., care face parte integrantă din prezenta hotărâre pentru imobilul identificat cu nr. top. ((7519/3, 7519/4, 7518/3)/1/1/1)/1/1/2/1 înscris în C.F. nr. 133809 Braşov

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 506 din data de  29  septembrie  2017         Privind: înscrierea în domeniul public al Municipiului Braşov, a imobilului situat în Braşov, str. Galaxiei şi str. Venus - tronson 2;         Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 29 septembrie 2017; Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, înregistrate cu nr. 75.368/2017, prin care s-a propus înscrierea în domeniul public al Municipiului Braşov, a imobilului situat în Braşov, str. Galaxiei şi str. Venus - tronson 2; Având în vedere H.G. nr. 972/2002, prevederile art. 3, lit. a, art. 8 din O.G. nr. 43/1997, privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, actualizată; Văzând şi prevederile art. 888 din Codul Civil şi Legea nr. 7/1996, a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, cu completările şi modificările ulterioare, coroborată cu Ordinul nr. 700/2014, pentru aprobarea Regulamentului şi modul de întocmire al documentaţiilor cadastrale; În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 10, art. 36, alin. 2, lit. c, art. 45, alin. 3 şi art. 115, alin. 1, lit. b din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,       H O T Ă R Ă Ş T E :       Art. 1. Se însuşeşte de către Consiliul Local al Municipiului Braşov, Documentaţia cadastrală de primă înscriere întocmită de S.C. DANINA STAR S.R.L., care face parte integrantă din prezenta hotărâre pentru imobilul identificat cu nr. top. ((7519/3, 7519/4, 7518/3)/1/1/1)/1/1/2/1 înscris în C.F. nr. 133809 Braşov.     Art. 2. Se atestă apartenenţa la domeniul public al Municipiului Braşov, a imobilului din str. Galaxiei şi str. Venus - tronson 2, identificat la art. 1.     Art. 3. Se aprobă revocarea dreptului de administrare înscris în favoarea I.C.R.A.L. Braşov în C.F. nr. 133809 Braşov.     Art. 4. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă