11 septembrie 2020 · Inițiator: Primar, Brașov (Primarul Municipiului Brașov)

HCL 504/2020 Brașov adoptată

Preluarea în domeniul public al Municipiului Brașov a unor imobile situate în Brașov, str. Pictor Andreescu și str. Stadionului

Pe scurt

Primăria Brașov decide să transfere în domeniul public și apoi să transfere în domeniul privat un teren de 908 mp pe strada Pictor Andreescu, plus să preia în domeniul public încă un teren de 231 mp pe strada Stadionului (Lot 1), conform proiectului și evaluării existente. Practic, locuitorii pot afla că aceste terenuri devin parte din domeniul public al municipalității, iar eventualele implicații financiare, termene sau schimbări de utilitate vor urma prin proceduri de administrare ale orașului, în baza evaluărilor prezentate. În esență: municipalitatea hotărăște ce terenuri devin proprietate publică și cum sunt administrate în cadrul orașului Brașov.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă preluarea în domeniul privat al Municipiului Brașov a terenului situat în Brașov, str. Pictor Andreescu în suprafață de 908 m.p. identificat conform documentației cadastrale întocmită de ing. [persoană fizică]

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Pictor Andreescu, Stadionului, Stadionului - Lot 1, Stadionului - Intersectie Str. Lunga.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
  • Privește evenimente, cluburi sau baze sportive finanțate de localitate.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Pictor Andreescu” în Brașov

Denumire
Hotărârea nr. 504 din 2020 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
504 / 2020
Data
11 septembrie 2020
Inițiator
Primar, Brașov (Primarul Municipiului Brașov)
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Locuri citate
Pictor Andreescu · Stadionului (hartă) · Stadionului - Lot 1 (hartă) · Stadionului - Intersectie Str. Lunga · Eroilor nr. 8 (hartă) CF 139985
Teme
Cultură și sport · Terenuri și clădiri

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr.  504 din data de 11 septembrie  2020       Privind: preluarea în domeniul public al Municipiului Brașov a unor imobile situate în Brașov, str. Pictor Andreescu și str. Stadionului;           Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 11 septembrie 2020; Analizând, Referatul de aprobare nr. 84.662 din 2020, al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator; Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registrul Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, prin care se propune preluarea în domeniul public al Municipiului Brașov a unor imobile situate în Brașov, str. Pictor Andreescu și str. Stadionului; Văzând documentațiile cadastrale întocmite de ing. [persoană fizică] și rapoartele de evaluare întocmite de S.C. Funciara S.R.L. ce au ca obiect terenurile proprietatea Bisericii Evanghelice C.A. Bartolomeu afectate de str. Pictor Andreescu și str. Stadionului - intersecție str.  Lungă; Având în vedere prevederile O.G. nr. 43/1997, privind regimul drumurilor; În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1 și 5 ale Consiliului Local Brașov; În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 106, alin. (3), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 139, alin. (2), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a), art. 243, alin. (1), lit. a) și art. 296, alin. (2) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,        H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă preluarea în domeniul privat al Municipiului Brașov a terenului situat în Brașov, str. Pictor Andreescu în suprafață de 908 m.p. identificat conform documentației cadastrale întocmită de ing. [persoană fizică].     Art. 2. Se aprobă trecerea din domeniul privat al Municipiului Brașov în domeniul public al Municipiului Brașov a terenului situat în Brașov, str. Pictor Andreescu în suprafață de 908 m.p. identificat conform documentației cadastrale întocmită de ing. [persoană fizică].     Art. 3. Consiliul Local își însușește raportul de evaluare întocmit de S.C. Funciara S.R.L. pentru imobilul menționat la art. 2 din prezenta.     Art. 4. Se aprobă preluarea în domeniul privat al Municipiului Brașov a terenului situat în Brașov, str. Stadionului - Lot 1 în suprafață de 231 m.p. identificat conform documentației cadastrale de dezmembrare a imobilului înscris în C.F. nr. 139985 Brașov, întocmită de ing. [persoană fizică].     Art. 5. Se aprobă trecerea din domeniul privat al Municipiului Brașov în domeniul public al Municipiului Brașov a terenului situat în Brașov, str. Stadionului - Lot 1 în suprafață de 231 m.p. identificat conform documentației cadastrale de dezmembrare a imobilului înscris în C.F. nr. 139985 Brașov, întocmită de ing. [persoană fizică].     Art. 6. Consiliul Local își însușește raportul de evaluare întocmit de S.C. Funciara S.R.L. pentru imobilul menționat la art. 5 din prezenta.     Art. 7. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Juridică și de Administrație Publică Locală - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registrul Agricol și Fond Funciar, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala