25 ianuarie 2013

HCL 5/2013 Brașov adoptată

Stabilirea limitelor maxime până la care pot fi anulate creanţele fiscale datorate de contribuabilii persoane fizice şi persoane juridice, pentru anul 2013

Denumire
Hotărârea nr. 5 din 2013 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
5 / 2013
Data
25 ianuarie 2013
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Pe scurt

Se stabilește limita maximă de 12 lei pentru anul 2013 la care creanțele fiscale datorate de persoane fizice și juridice pot fi anulate. Creanțele fiscale restante la 31 decembrie 2012, până la 12 lei, se anulează, iar dacă cheltuielile de executare (excluzând comunicarea prin poștă) sunt mai mari decât creanțele supuse executării, acestea se anulează. Primarul și Direcția Fiscală Brașov vor pune în aplicare hotărârea.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se stabileşte suma de 12 lei ca limită maximă până la care creanţele fiscale datorate de contribuabilii persoane fizice şi persoane juridice pot fi anulate

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr.  5 din data de 25 ianuarie 2013       Privind: stabilirea limitelor maxime până la care pot fi anulate creanţele fiscale  datorate de contribuabilii persoane fizice şi persoane juridice, pentru  anul 2013;         Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă extraordinară la data de 25 ianuarie 2013; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Direcţiei Fiscale Braşov, înregistrate cu nr. 4.211/2013, prin care se propune stabilirea limitelor maxime până la care creanţele fiscale datorate de contribuabilii persoane fizice şi persoane juridice pot fi anulate; Având în vedere prevederile Capitolului XII, art. 178 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, republicată; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 2, lit. b, alin. 4, lit. c şi art. 45, alin. 2, lit. c din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se stabileşte suma de 12 lei ca limită maximă până la care creanţele fiscale datorate de contribuabilii persoane fizice şi persoane juridice pot fi anulate.     Art. 2. Creanţele fiscale restante ale contribuabililor persoane fizice şi persoane juridice, aflate în sold la 31 decembrie 2012, până la 12 lei se anulează.     Art. 3. În situaţiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poştă, sunt mai mari decât creanţele fiscale supuse executării silite, aceste creanţe se anulează.     Art. 4. Primarul Municipiului Braşov şi Direcţia Fiscală Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă