Pe scurtSe aprobă parteneriatul dintre Municipiul Brașov și Grupul de Inițiativă Răcădău pentru organizarea Jocurilor Cartierului Răcădău 2021, iar Primarul Brașovului este mandatat să semneze acordul iar municipalitatea să ducă la îndeplinire hotărârea. Pentru locuitori înseamnă că evenimentul este organizat în colaborare cu primăria, iar competițiile și activitățile vor fi derulate în partea respectivă a cartierului Răcădău, cu sprijin institucional și posibile măsuri administrative aferente. Nu sunt detalii despre bugete sau termene specifice în textul prezent.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA Nr. 492
din data de 29 septembrie 2021
Privind: aprobarea parteneriatului dintre Municipiul Brașov și Grupul de Inițiativă Răcădău pentru organizarea evenimentului Jocurile Cartierului Răcădău 2021;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 29 septembrie 2021;
Analizând Referatul de aprobare nr. 99.231 din 15.09.2021, al Primarului Municipiului Braşov, în calitate de iniţiator;
Având în vedere Raportul de specialitate al Biroului Relații Externe, Turism și Evenimente, prin care se propune aprobarea parteneriatului dintre Municipiul Brașov și Grupul de Inițiativă Răcădău pentru organizarea evenimentului Jocurile Cartierului Răcădău 2021;
Văzând solicitarea de parteneriat a Grupului de Inițiativă Răcădău Brașov înregistrată la Primăria Municipiului Brașov cu nr. 99.091 din 14.09.2021;
În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 4, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. e), alin. (9), lit. a), art. 139, alin. (3), lit. f), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă Acordul de parteneriat dintre Municipiul Brașov și Grupul de Inițiativă Răcădău, conform Anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art. 2. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Braşov să semneze Acordul de parteneriat.
Art. 3. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Anexe • Acord de parteneriat Grupul de Initiativa Racadau 2021 - forma initiala.pdf
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.