25 iulie 2018 · Inițiator: Primarul Municipiului Brașov, (numele nu este menționat explicit)
Pe scurtPrimăria Brașov va înscrie în proprietatea sa imobilul de pe str. Jepilor, care se suprapune parțial peste alte imobile: top. 6762/2/35x1/3 (nr. cad. 26773) și top. 6764/1/1/2/17x1 (nr. cad. 123225). Practic, terenul trece oficial în domeniul public al municipiului, iar Primarul prin Direcția Juridică și Administrație Publică Locală va duce la îndeplinire hotărârea. Pentru locuitori înseamnă că această zonă va fi administrată de municipiu ca bun public, iar orice decizie legată de folosire sau intervenții pe acel imobil va fi în responsabilitatea autorităților locale.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA Nr. 456
din data de 25 iulie 2018
Privind: înscrierea în proprietatea Municipiului Braşov a imobilului str. Jepilor;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 25 iulie 2018;
Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, înregistrat cu nr. 60.998/2018, prin care s-a propus înscrierea în proprietatea Municipiului Braşov a imobilului str. Jepilor;
Având în vedere prevederile O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; ale Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare; ale art. 888 din Codul Civil; ale Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Ordinului nr. 700/2014 al A.N.C.P.I., cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 5 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul prevederilor art. 10, art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 45, alin. (3), art. 61, alin. (2), alin. (3), art. 115, alin. (1), lit. b) şi art. 117, alin. (1), lit. a) din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se atestă apartenenţa la domeniul public al Municipiului Braşov a imobilului - str. Jepilor - care se suprapune parţial peste imobilele identificate astfel:
- nr. top. 6762/2/35x1/3, din C.F. nr. 26773 Braşov;
- nr. top. 6764/1/1/2/17x1 din C.F. nr. 123225 Braşov.
Art. 2. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia Juridică şi de Administraţie Publică Locală - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registrul Agricol şi Fond Funciar va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.