31 iulie 2020 · Inițiator: Primar, Brașov (Primarul Municipiului Brașov)

HCL 423/2020 Brașov adoptată

Vânzarea spaţiilor cu destinaţia de locuinţă nerestituite în natură în urma aplicării prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările şi completările ulterioare şi Legii nr. 10/2001, cu modificările şi completările…

Pe scurt

Se decide vânzarea spațiilor cu destinația de locuință nerestituite în natură, aflate în administrarea S.C. RIAL S.R.L., care nu au fost restituite în natură sau compensate, nu sunt obiect de litigiu în instanțe și nu fac parte din domeniul public al municipiului Brașov, pentru care este înscris dreptul de proprietate. Practic, locuitorii pot afla că aceste spații vor fi vândute, iar prețul și condițiile de vânzare vor fi stabilite ulterior de autorități, în conformitate cu Legea 112/1995, Legea 10/2001 și reglementările conexe. Rezultatul afectează potențial zona/terenurile administrate de S.C. RIAL S.R.L. și poate influența bugetul local prin încasări din vânzare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Terenuri și clădiri” în Brașov

Denumire
Hotărârea nr. 423 din 2020 a Consiliului Local Brașov
Titlu oficial
Vânzarea spaţiilor cu destinaţia de locuinţă nerestituite în natură în urma aplicării prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările şi completările ulterioare şi Legii nr. 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare, aflate în administrarea S.C. RIAL S.R.L.
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
423 / 2020
Data
31 iulie 2020
Inițiator
Primar, Brașov (Primarul Municipiului Brașov)
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Locuri citate
Eroilor nr. 8 (hartă)
Teme
Terenuri și clădiri

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 423 din data de  31  iulie  2020         Privind: vânzarea spaţiilor cu destinaţia de locuinţă nerestituite în natură în urma aplicării prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările şi completările ulterioare şi Legii nr. 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare, aflate în administrarea S.C. RIAL S.R.L.;           Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 31 iulie 2020; Analizând, Referatul de aprobare nr. 68.309 din 16.07.2020, al Primarului Municipiului Braşov, în calitate de iniţiator; Văzând, Raportul de specialitate al Serviciului Contencios din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, prin care se propune vânzarea spaţiilor cu destinaţia de locuinţă nerestituite în natură în urma aplicării prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările şi completările ulterioare şi Legii nr. 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare, aflate în administrarea S.C. RIAL S.R.L.; Având în vedere prevederile Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare; ale Legii  nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare; ale H.G. nr. 20/1996, cu modificările și completările ulterioare; ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare; ale Legii nr. 24/2000, cu modificările şi completările ulterioare; ale H.C.L. nr. 241/2005; În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov; În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 96, alin. (3), art. 106, alin. (3), art. 108, lit. e), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), alin. (6), lit. b), art. 139, alin. (2), art. 154, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Spațiile cu destinația de locuință aflate în administrarea Societăţii S.C. RIAL S.R.L., care nu au fost restituite în natură în urma aplicării prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare, care nu au fost restituite în natură sau care nu fac obiectul acordării în compensare în baza prevederilor Legii nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, care nu fac obiectul vreunui litigiu aflat pe rolul instanțelor de judecată, care nu fac parte din domeniul public al Municipiului Braşov și pentru care este înscris în C.F. dreptul de proprietate al Municipiului Brașov, libere de orice sarcini, pot fi vândute titularilor contractelor de închiriere, cu respectarea, exclusiv, a prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare și ale H.G. nr. 20/1996, cu modificările și completările ulterioare.     Art. 2. S.C. RIAL S.R.L. supune aprobării Consiliului Local al Municipiului Braşov vânzarea fiecărui imobil cu destinaţia de locuinţă care se încadrează în prevederile Art. 1 din prezenta hotărâre, conform documentaţiei aferente imobilului în cauză din care să rezulte inclusiv suma reprezentând contravaloarea vânzării, documentaţie care să fie întocmită conform legislaţiei în vigoare la momentul supunerii aprobării vânzării în cauză.     Art. 3. Se împuternicește Societatea RIAL S.R.L. Brașov, în calitate de administrator, ca în numele și pentru Municipiul Brașov, în calitate de proprietar tabular, să semneze în formă autentică contractele de vânzare - cumpărare a spațiilor cu destinația de locuință, ulterior aprobării vânzării de către Consiliul Local al Municipiului Braşov.     Art. 4. H.C.L. nr. 320/2010, republicată, se abrogă.     Art. 5. Primarul Municipiului Braşov şi S.C. RIAL S.R.L. Brașov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala