Pe scurtSe admite apartenența la domeniul privat al Municipiului Brașov a unor pășuni situate în zona Măgurele, în baza Documentației Cadastrale de primă înscriere întocmite de S.C. Danina Star S.R.L. și a faptului că reprezintă imobilele indicate în document. Se aprobă asumarea răspunderii pentru punerea în aplicare a acestei hotărâri de către Primăria Brașov, prin Direcția Juridică și de Administrație Publică Locală – Serviciul Cadastru, Valorificare, Registrul Agricol și Fond Funciar. Pentru cetățeni înseamnă că terenurile respective devin parte din proprietatea privată a municipiului și vor fi gestionate în consecință de autorități, fără implicații imediate despre finanțe sau termene în acest text.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA Nr. 412
din data de 31 iulie 2020
Privind: reglementarea situaţiei juridice a unor imobile situate în Braşov, zona Măgurele;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 31 iulie 2020;
Analizând, Referatul de aprobare nr. 70.680 din 2020, al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
Văzând, Raportul de specialitate al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registrul Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, prin care se propune reglementarea situaţiei juridice a unor imobile situate în Braşov, zona Măgurele;
Având în vedere prevederile art. 888 din Codul Civil, precum și prevederile Legii nr. 18/1991 actualizată și Decizia nr. 202/1991 - Anexa 16 a Prefecturii Județului Braşov; ale Legii nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare, cu completările și modificările ulterioare, coroborată cu prevederile Ordinului nr. 700/2014 al A.N.C.P.I. actualizat;
Văzând Încheierea de respingere nr. 65.874/2020 și Documentația Cadastrală de primă înscriere întocmita de S.C. Danina S.R.L.;
În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1 și 5 ale Consiliului Local Brașov;
În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 106, alin. (3), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se atestă apartenența la domeniul privat al Municipiului Brașov a imobilelor - pășuni ce fac obiectul Documentaţiei Cadastrale de primă înscriere a unor imobile situate în Braşov, zona Măgurele întocmită de S.C. Danina Star S.R.L., parte integrantă din prezenta.
Art. 2. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Juridică și de Administrație Publică Locală - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registrul Agricol și Fond Funciar, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.