Pe scurtSe aprobă Regulamentul de Organizare şi Funcționare a Serviciului Public Local Salvamont, Agrement şi Parking, adică se stabilește cum funcționează și cine se ocupă de Salvamont, agrement (activități montane) și parcare în Brașov. Începând din acest moment, vechea hotărâre din 2016 își încetează aplicabilitatea, iar Primarul și serviciul Salvamont trebuie să pună în aplicare noul regulament. Pentru locuitori înseamnă reguli clare despre cum se organizează serviciile, cine răspunde de ele și, implicit, cum se gestionează eventualele facilități și intervenții (fără termene sau zone specifice menționate în text).
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA Nr. 412
din data de 25 iulie 2018
Privind: aprobarea Regulamentului de organizare şi Funcţionare a Serviciului Public Local Salvamont, Agrement şi Parking;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 25 iulie 2018;
Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Public Local Salvamont, Agrement şi Parking, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Local al Municipiului Braşov, înregistrat cu nr. 59.
819/2018, prin care s-a propus aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Serviciului Public Local Salvamont, ca urmare a modificările intervenite în structură şi funcţionalitate;
Având în vedere prevederile O.G. nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, cu modificările şi completările ulterioare; ale H.G. nr. 77/2003 privind instituirea unor măsuri pentru prevenirea accidentelor montane şi organizarea activităţii de salvare în munţi; ale Ordinului nr. 1096/2008 privind aprobarea Normelor metodologice privind acreditarea centrelor naţionale de informare şi promovare turistică; precum şi ale
H.C.L nr. 70/2016, republicată prin H.C.L nr. 178 din 25 aprilie 2018 privind înfiinţarea Serviciului Public Local Salvamont, Agrement şi Parking;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 3 şi 5 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul prevederilor art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. a), lit. d), alin. (6), lit. a), pct. 5, pct. 6, pct. 15, art. 45, alin. (1), art. 61, alin. (2), alin. (3), art. 115, alin. (1), lit. b) şi art. 117, alin. (1), lit. a) din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Serviciului Public Local Salvamont, Agrement şi Parking conform Anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art. 2. Începând cu data prezentei, Hotărârea Consiliului Local nr. 96 din 26 februarie 2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi Funcţionare a Serviciului Public Local Salvamont, îşi încetează aplicabilitatea.
Art. 3. Primarul Municipiului Braşov şi Serviciul Public Local Salvamont, Agrement şi Parking vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.