Pe scurtSe aprobă clarificarea statutului juridic a trei imobile din Brașov aflate în perimetrul obiectivului „insule ecologice digitalizate”, astfel încât terenurile puse în domeniul privat al municipiului să poată fi incluse în investiție și să se poată face eventuale modificări de utilizare. Practic, terenurile de pe străzile Dobrogeanu Gherea 78 și 80 și un al treilea imobil devin proprietate privată a municipiului și se poate avansa cu demersurile legale și financiare aferente proiectului, în cadrul finanțării PNRR-C3B. Pentru locuitori, înseamnă că proiectul poate demara, cu impact potențial asupra curățeniei, gestionării deșeurilor și, pe termen lung, a infrastructurii urbane legate de acest obiectiv.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA Nr. 411
din data de 29 mai 2025
Privind: reglementarea situației juridice a unor imobilelor situate în Brașov, aferente obiectivului de investiție „Construirea de insule ecologice digitalizate”, contract de finanțare nr. C3IB0122000003;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 29 mai 2025;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 70.420 din 2025 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- H.C.L. nr. 725 din 14.09.2022, privind aprobarea depunerii proiectului “Achiziția de insule Ecologice Digitalizate pentru Colectarea Deșeurilor în Municipiul Brașov” pentru obținerea finanțării prin PNRR, componenta C3 - managementul deșeurilor subinvestiția I1.B;
- Raportul de specialitate nr. 70.425 din 2025 al Serviciul Cadastru, Valorificare, Registrul Agricol și Fond Funciar din cadrul Direcției Administrație Publică Locală, Patrimoniu, privind reglementarea situației juridice a unor imobilelor situate în Brașov, aferente obiectivului de investiție „Construirea de insule ecologice digitalizate”, contract de finanțare nr. C3IB0122000003;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 869, art. 888 din Codul Civil;
- Legii nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, cu completările și modificările ulterioare;
- Art. 36, alin. (1) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 70.423 din 29.05.2025;
În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 106, alin. (3), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E :
Art. 1. Se atestă apartenența la domeniul privat al Municipiului Brașov, a imobilului - teren situat în Brașov, str. Dobrogeanu Gherea nr. 78, înscris în C.F. nr. 176211 Brașov, nr. top. 6760/2/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/92.
Art. 2. Se atestă apartenența la domeniul privat al Municipiului Brașov, a imobilului - teren situat în Brașov, str. Dobrogeanu Gherea nr. 80, înscris în C.F. nr. 176204 Brașov, nr. top. 6760/2/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/85.
Art. 3. Se atestă apartenența la domeniul privat al Municipiului Brașov, a imobilului - teren, situat în Brașov, str. Cocorului nr. 12, înscris în C.F. nr. 174742 Brașov, nr. top. 7388/2/c/4/33.
Art. 4. Se atestă apartenența la domeniul privat al Municipiului Brașov, a imobilului - teren, situat în Brașov, str. Zizinului nr. 82, înscris în C.F. nr. 135446 Brașov, nr. top. 7490/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1.
Art. 5. Se aprobă revocarea dreptului de administrare asupra imobilului situat în Brașov, str. Zizinului nr. 82, înscris în favoarea I.G.L. Brașov, sub B2 din C.F. nr. 135446 Brașov.
Art. 6. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Administrație Publică Locală Patrimoniu- Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol și Fond Funciar, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.