28 ianuarie 2019 · Inițiator: Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef

HCL 41/2019 Brașov adoptată

Completarea inventarului bunurilor ce aparţin domeniul public al Municipiului Braşov cuprins în anexa 1 la H.C.L. nr. 286/1999 republicată, cap. H (Centrul de zi pentru persoane vârstnice)

Denumire
Hotărârea nr. 41 din 2019 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
41 / 2019
Data
28 ianuarie 2019
Inițiator
Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă completarea inventarului bunurilor ce aparțin domeniului public al Municipiului Brașov cu Centrul de zi pentru persoane vârstnice, conform anexelor din hotărâre. Asta înseamnă că statul de bunuri al orașului va include oficial în lista sa obiectul Centrului de zi, adăugându-l la patrimoniul public; pentru locuitori, clarifică ce bun face parte din domeniul public și se poate gestiona și întreține ca spațiu de serviciu public. Se pregătește republicarea hotărârii inițiale pentru a reflecta aceste modificări.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se completează Anexa 1 la H.C.L. nr. 286/1999 republicată, Cap. H, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre, urmând a se completa, în mod corespunzător şi Anexa 2 la H.G. nr. 972/2002

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 41 din data de 28  ianuarie  2019         Privind: completarea inventarului bunurilor ce aparţin domeniul public al Municipiului Braşov cuprins în anexa 1 la H.C.L. nr. 286/1999 republicată, cap. H (Centrul de zi pentru persoane vârstnice);       Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 ianuarie 2019; Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef, înregistrat cu nr. 3.945/2019, prin care s-a propus completarea inventarului bunurilor ce aparţin domeniul public al Municipiului Braşov cuprins în anexa 1 la H.C.L. nr. 286/1999 republicată, cap. H (Centrul de zi pentru persoane vârstnice); Având în vedere prevederile anexei 2 la H.G. nr. 972/2002, cu modificările şi completările ulterioare, privind atestarea domeniului public al judeţului Braşov, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Braşov; ale anexei 1 la H.C.L. nr. 286/1999 republicată, privind însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Braşov; ale art. 21 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare; H.G.                  nr. 548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, aprobată de comisia specială pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului, oraşului sau comunei, precum şi adresa Consiliului Judeţean nr. 65.528/2018; În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul prevederilor art. 10, art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 45, alin. (1), art. 115, alin. (1), lit. b), art. 117, alin. (1), lit. a) şi art. 120 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se completează Anexa 1 la H.C.L. nr. 286/1999 republicată, Cap. H, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre, urmând a se completa, în mod corespunzător şi Anexa 2 la H.G.   nr. 972/2002.   Art. 2. Hotărârea Consiliului Local nr. 286/1999, privind însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Braşov, astfel modificată şi completată, se va republica.   Art. 3. Hotărârea Consiliului Local nr. 460 din 8 septembrie 2017, îşi încetează aplicabilitatea.   Art. 4. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia Arhitect Şef - Serviciul Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.           HOTĂRÂREA Nr. 286 din data de 27 septembrie 1999 Republicată conform H.C.L. 89/2000; 45/2002; 266/2002; 467/2003; 469/2003; 512/2003; 18/2004; 304/2004; 319/2004; 633/2005; 962/2008; 578/2009; 40/2010; 129/2013; 266/2014; 323/2014; 501/2014; 373/2015; 444/2015; 494/2015; 580/2015; 564/2016; 620/2016; 41/2017; 196/201740/2019 şi conform H.C.L. nr. 41 din 28 ianuarie 2019         OBIECT: însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Braşov;       Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă la data de 27 septembrie 1999; Analizând referatul nr. 13.842/1999 al Direcţiei Patrimoniu, Serviciul Evidenţă şi Administrare Imobile, privind însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Braşov; Având în vedere prevederile anexei 2 la H.G. nr. 972/2002, cu modificările şi completările ulterioare, privind atestarea domeniului public al judeţului Braşov, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Braşov; ale anexei 1 la H.C.L. nr. 286/1999 republicată, privind însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Braşov; ale art. 21 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare; H.G. nr. 548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, aprobată de comisia specială pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului, oraşului sau comunei, precum şi adresa Consiliului Judeţean nr. 65.528/2018; În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Braşov; În temeiul prevederilor art. 10, art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 45, alin. (1), art. 115, alin. (1), lit. b), art. 117, alin. (1), lit. a) şi art. 120 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,       H O T Ă R Ă Ş T E:       Articol unic: Se însuşeşte inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Braşov, identificate până la data acestei hotărâri, conform anexei 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă