Brașov › 17 iunie 2011

HCL 401/2011 adoptată

stingerea obligaţiilor fiscale datorate bugetului local de către S.C. COMIX S. COOP. M. Braşov, prin procedura de dare în plată

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 401 din data de 17 iunie 2011       Privind: stingerea obligaţiilor fiscale datorate bugetului local de către S.C. COMIX S. COOP. M. Braşov, prin procedura de dare în plată;       Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 17 iunie 2011; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Direcţiei Fiscale Braşov, înregistrate cu nr. 44.099/2011, prin care se propune aprobarea stingerii creanţelor datorate bugetului local de către S.C. COMIX S. COOP. M., cu sediul în Municipiul Braşov, Calea Bucureşti nr. 71, având cod fiscal de identificare fiscală 1109970, prin trecerea în proprietatea publică a Municipiului Braşov a bunului imobil  înscris  în C.F. Braşov nr. 29888, identificat cu nr. topografic 523/1/2/9; Având în vedere prevederile art. 175 din O.G. nr. 92/2003, privind codul de procedură fiscală; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 2, lit. b, alin. 4, lit. c şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,   H O T Ă R Ă Ş T E :   Art. 1. Se aprobă stingerea obligaţiilor datorate bugetului local de către S.C. COMIX S. COOP. M. cu sediul în Municipiul Braşov, Calea Bucureşti nr. 71, având cod de identificare fiscală 1109970, prin procedura de dare în plată a bunului imobil, situat în Municipiul Brasov, str. Stadionului nr. 2, înscris în C.F. Braşov nr. 29888, nr. top. 523/1/2/9.   Art. 2. Se aprobă înfiinţarea comisiei de soluţionare a cererii de dare în plată, în următoarea componenţă: - Preşedintele Comisiei de Specialitate nr. 1 a Consiliului Local Braşov; - Preşedintele Comisiei de Specialitate nr. 5 a Consiliului Local Braşov; - Directorul Direcţiei Fiscale Braşov; - Două persoane numite prin Dispoziţia Primarului Municipiului Braşov.   Art. 3. Procesul - verbal de dare în plată, încheiat de Direcţia Fiscală Braşov la solicitarea comisiei mai sus menţionate, constituie actul în baza căruia se va proceda la stingerea obligaţiilor datorate bugetului local de S.C. COMIX S. COOP. M. şi devine titlul de proprietate în baza căruia imobilul de mai sus va trece în proprietatea publică a Municipiului Braşov.   Art. 4. În baza procesului verbal de dare în plată, Serviciul Cadastru, Valorificare, Registrul Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, va solicita înscrierea dreptului de proprietate în evidenţele de publicitate imobiliară.   Art. 5. Primarul Municipiului Braşov, Serviciul Cadastru, Valorificare, Registrul Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală şi Direcţia Fiscală vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro