30 august 2013

HCL 389/2013 Brașov adoptată

Modificarea H.C.L. nr. 671/2010, privind aprobarea dezmembrării şi vânzarea directă a terenului situat în Braşov, str. L. C. Babes nr. 3, către SCM Tricomprest Braşov

Pe scurt

Se aprobă modificarea hotărârii din 2010 care prevedea dezmembrarea și vânzarea către SCM Tricomprest Brașov a unui teren de 42 metri pătrați situat pe L. C. Babeș nr. 3, Brașov. Concret, se stabilește noua suprafață vândută și identitatea cumpărătorului, iar terenul va fi vândut direct către SCM Tricomprest Brașov; actul trebuie republicat. Pentru locuitori înseamnă că zona respectivă poate intra în domeniul privat al unei entități comerciale, iar bugetul/municipalitatea vor fi implicate în finalizarea transacției prin decorarea proceselor administrative.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se modifică articolul 1 din Hotărârea Consiliului Local nr. 671 din 29 octombrie 2010, care va avea următorul conţinut

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada L. C. Babes.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „L. C. Babes” în Brașov

Denumire
Hotărârea nr. 389 din 2013 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
389 / 2013
Data
30 august 2013
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Locuri citate
L. C. Babes nr. 3 · Eroilor nr. 8 (hartă) CF 130282
Teme
Terenuri și clădiri
Cât cere piața

În septembrie 2026, terenurile în Brașov se cereau cu 85 € pe metru pătrat (preț median, din 564 anunțuri).

Prețul cerut pe piața liberă, nu prețul din hotărâre — sunt lucruri diferite, iar comparația e a cititorului. Sursa: indicele imobiliar porta.ro pentru Brașov.

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 389 din data de  30  august  2013       Privind: modificarea H.C.L. nr. 671/2010, privind aprobarea dezmembrării şi vânzarea directă a terenului situat în Braşov, str. L. C. Babes nr. 3, către SCM Tricomprest Braşov;       Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 august 2013; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, înregistrate cu nr. 60.645/2013, privind modificarea H.C.L. nr. 671/2010, privind aprobarea dezmembrării şi vânzarea directă a terenului situat în Braşov, str. L. C. Babes nr. 3, către SCM Tricomprest Braşov; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 3 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 1, alin. 2, lit. c şi art. 45, alin. 3 din Legea Administraţiei  Publice Locale nr. 215/2001, republicată,   H O T Ă R Ă Ş T E :   Art. 1. Se modifică articolul 1 din Hotărârea Consiliului Local nr. 671 din 29 octombrie 2010, care va avea următorul conţinut:            „Art. 1. Se aprobă dezmembrarea imobilului situat în Braşov, str. L. C. Babeş nr. 3, identificat în C.F. nr. 130282 Braşov, cu nr. top. 7403/57/1/1/8, conform documentaţiei tehnice întocmită de exp. Tudor Ioan Mugurel, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.”   Art. 2. Se modifică articolul 2 din Hotărârea Consiliului Local nr. 671 din 29 octombrie 2010, care va avea următorul conţinut: „Art. 2. Se aprobă vânzarea directă a terenului situat în Braşov, str. L. C. Babeş nr. 3, identificat sub nr. top. 7403/57/1/1/8/2, în suprafaţă de 42 m.p., către SCM Tricomprest Braşov”.   Art. 3. Hotărârea Consiliului Local nr. 671 din 29 octombrie 2010, astfel modificată, va fi republicată.   Art. 4. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.       HOTĂRÂREA Nr.  671 din data de  29 octombrie 2010 Republicată conform H.C.L. nr. 389 din data de 30 august 2013         Privind: aprobarea dezmembrării şi vânzarea directă a terenului situat în Braşov, str. L. C. Babeş nr. 3, către SCM Tricomprest Braşov;     Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 octombrie 2010; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, înregistrate cu nr. 72.971/2010, prin care s-a propus aprobarea dezmembrării şi vânzarea directă a terenului situat în Braşov, str. L. C. Babeş nr. 3, teren aferent evazării spaţiului comercial deţinut de SCM Tricomprest la parterul blocului 4 din str. L. C. Babeş nr. 3; Având în vedere prevederile H.C.L. nr. 81/2010, prin care a fost aprobată vânzarea directă a terenului aferent spaţiului comercial situat în str. L. C. Babeş nr. 3, către SCM Tricomprest Braşov; Văzând cererea înregistrată la Primăria Municipiului Braşov sub nr. 41.383/2010, formulată de SCM Tricomprest Braşov, prin care aceasta a solicitat reglementarea situaţiei juridice a terenului aferent evazării spaţiului comercial situat în Braşov, str. L. C. Babeş nr. 3; Văzând Raportul de evaluare întocmit de S.C. BIAEVAL S.R.L. Braşov, evaluator Ec. Gh. Puscaşiu - expert evaluator autorizat ANEVAR şi procesul verbal al comisiei constituită conform H.C.L. nr. 632/2006 şi Dispoziţiei de Primar nr. 3.798/2006; În conformitate cu prevederile art. 137 din H.G. nr. 577/2002 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, privind privatizarea societăţilor comerciale, cu modificările şi completările ulterioare şi a Legii nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 3 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 10, art. 36, alin. 1, alin. 2, lit. c, alin. 5, lit. b, art. 45, alin. 3 şi art. 123, alin. 3 din Legea Administraţiei  Publice Locale nr. 215/2001, republicată,   H O T Ă R Ă Ş T E :   Art. 1. Se aprobă dezmembrarea imobilului situat în Braşov, str. L. C. Babeş nr. 3, identificat în C.F.           nr. 130282 Braşov, cu nr. top. 7403/57/1/1/8, conform documentaţiei tehnice întocmită de exp. Tudor Ioan Mugurel, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.   Art. 2. Se aprobă vânzarea directă a terenului situat în Braşov, str. L. C. Babeş nr. 3, identificat sub          nr. top. 7403/57/1/1/8/2, în suprafaţă de 42 m.p., către SCM Tricomprest Braşov.   Art. 3. Preţul terenului menţionat la art. 1 este de 140 Euro/m.p. x 42 m.p. = 5880 Euro şi va fi achitat în lei la cursul B.N.R. pentru ziua în care se face plata. Preţul de vânzare va fi achitat în termen de 30 zile de la data confirmării de primire a hotărârii. În caz de neachitare la termenul de scadenţă a obligaţiei de plată către bugetul local, se datorează după acest termen majorări de întârziere în procent de 2 % din cuantumul obligaţiei principale neachitate în termen calculată pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, pentru o perioadă de maxim 60 de zile. În caz de neplată a preţului calculat cu majorări până la expirarea perioadei de majorare de 60 de zile, hotărârea va fi revocată de drept.   Art. 4. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala