Pe scurtSe hotărăște revocarea Hotărârii nr. 238 din 27 aprilie 2012, care prevedea acordarea drepturilor pentru alimentația de protecție a polițiștilor locali și a personalului contractual cu atribuții de pază din cadrul Poliției Locale Brașov. Practic, se anulează plata acestor drepturi, iar finanțarea și modalitatea de acordare nu se mai aplică. Pentru locuitori înseamnă că nu se mai asigură o sumă zilnică sau drepturi speciale pentru alimentația de protecție în această situație, până la o eventuală altă hotărâre, iar fondurile rămân supuse regulilor bugetare existente.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA Nr. 386
din data de 24 august 2012
Privind: revocarea H.C.L. nr. 238 din 27.04.2012, privind aprobarea acordării drepturilor pentru asigurarea alimentaţiei de protecţie poliţiştilor locali şi personalului contractual cu atribuţii de pază din cadrul Poliţiei Locale Braşov;
Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 24 august 2012;
Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Poliţiei Locale Braşov, înregistrate cu nr. 61.742/2012, prin care s-a propus adoptarea unei hotărâri cu privire la revocarea H.C.L. nr. 238 din 27 aprilie 2012, privind acordarea drepturilor pentru asigurarea alimentaţiei de protecţie poliţiştilor locali şi personalului contractual cu atribuţii de pază din cadrul Poliţiei Locale Braşov;
Luând în considerare adresa nr. 352.002 din 25.07.2012 a Direcţiei Generale de Sinteză a Politicilor Bugetare din cadrul Ministerului Finanţelor Publice prin care se precizează că, acordarea angajaţilor unei sume zilnice pentru achiziţionarea alimentaţie de protecţie încalcă legislaţia în vigoare privind drepturile salariale şi de altă natură de care poate beneficia personalul bugetar;
Având în vedere prevederile art. 6, art. 7 şi art. 14 din Legea nr. 319/2006, a securităţii şi sănătăţii în muncă, potrivit cărora, angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă, iar “alimentaţia de protecţie se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori persoanelor care lucrează în condiţii de muncă ce impun acest lucru”;
Ţinând cont de prevederile art. 2 din
H.C.L. nr. 238/2012, care precizează că, plata acestor drepturi se va face de către Poliţia Locală Braşov, în limita fondurilor aprobate şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 5 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul art. 36, alin. 2, lit. b, d, alin. 4, lit. a, alin. 6, lit. a, pct. 7, pct. 9 şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se revocă Hotărârea Consiliului Local nr. 238 din 27 aprilie 2012, privind acordarea drepturilor pentru asigurarea alimentaţiei de protecţie poliţiştilor locali şi personalului contractual cu atribuţii de pază din cadrul Poliţiei Locale Braşov.
Art. 2. Primarul Municipiului Braşov şi Poliţia Locală Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.