Pe scurtHotărârea stabilește că imobilul situat pe strada Hărmanului, tronson 1, trece în domeniul public al municipiului Brașov, adică devine proprietate a orașului. Conform acesteia, Primarul Brașovului, prin Direcția Juridică și de Administrație Publică Locală, va duce la îndeplinire prevederile hotărârii (înscrierea în proprietatea publică). Pentru locuitori, înseamnă că terenul va fi administrat de oraș ca spațiu public, iar pașii legali de înscriere vor fi realizați de autoritatea locală.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA Nr. 384
din data de 28 iunie 2018
Privind: înscrierea în proprietatea Municipiului Braşov, a imobilului str. Hărmanului - tronson 1;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 iunie 2018;
Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, înregistrat cu nr. 49.
140/2018, prin care s-a propus înscrierea în proprietatea Municipiului Braşov, a imobilului str. Hărmanului - tronson 1;
Având în vedere prevederile O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; ale Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare; ale art. 888 din Codul Civil; ale Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Ordinului nr. 700/2014 al A.N.C.P.I., cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 5 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul prevederilor art. 10, art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 45, alin. (3), art. 61, alin. (2), alin. (3), art. 115, alin. (1), lit. b) şi art. 117, alin. (1), lit. a) din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se atestă apartenenţa la domeniul public al Municipiului Braşov, a imobilului - str. Hărmanului - tronson I - identificat sub nr. top. 8876.
Art. 2. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia Juridică şi de Administraţie Publică Locală - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.