Pe scurtConsiliul Local Brașov aprobă vânzarea directă a unui teren de 5/347 din totalul 347 mp aferent construcției de pe Mihail Kogălniceanu 23 către cei patru membri ai familiei Rațiu, la prețul de 250 euro/mp (echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății). Plata se face în 30 de zile de la confirmarea hotărârii, iar în caz de întârziere se aplică o penalitate de 2% pe lună, până la maximum 60 de zile; dacă nu se plătește în acel termen, hotărârea poate fi revocată de drept. Primarul Brașovului va asigura punerea în aplicare a hotărârii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă vânzarea directă a terenului în suprafaţă de 5/347 din 347 m.p. teren aferent SAD identificat în C.F. nr. 31386 Braşov, sub nr. top. 8859/2/1/1/1/1, către Raţiu Ion, Raţiu Ioan-Gheorghe, Raţiu Ioan Daniel, Raţiu Mihail-Gabriel
Citat din articolul 1 al hotărârii.
HOTĂRÂREA Nr. 38
din data de 27 ianuarie 2014
Privind: vânzarea directă a terenului aferent construcţiei situată în Braşov, str. Mihail Kogălniceanu nr. 23, către Raţiu Ion, Raţiu Ioan-Gheorghe, Raţiu Ioan Daniel, Raţiu Mihail-Gabriel;
Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 ianuarie 2014;
Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, înregistrate cu nr. 5.750/2014, prin care se propune vânzarea cotei de teren situat în Braşov, str. Mihail Kogalniceanu nr. 23, către Raţiu Ion, Raţiu Ioan-Gheorghe, Raţiu Ioan Daniel, Raţiu Mihail-Gabriel;
Văzând Raportul de evaluare întocmit de ev. Oţelea Toma şi procesul - verbal încheiat de comisia constituită în baza H.C.L. nr. 632/2006 şi Dispoziţia de Primar nr. 4790/2012;
Având în vedere prevederile art. 1650 şi 1657 din Codul Civil, coroborat cu Legea nr. 213/1998, privind proprietatea si regimul juridic al acestuia;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 5 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul art. 10, art. 36, alin. 2, lit. c, alin. 5, lit. b, art. 45, alin. 3 şi art. 123, alin. 3 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă vânzarea directă a terenului în suprafaţă de 5/347 din 347 m.p. teren aferent SAD identificat în C.F. nr. 31386 Braşov, sub nr. top. 8859/2/1/1/1/1, către Raţiu Ion, Raţiu Ioan-Gheorghe, Raţiu Ioan Daniel, Raţiu Mihail-Gabriel.
Art. 2. Preţul terenului menţionat la art. 1 este de 250 Euro/m.p., respectiv 1250 Euro şi va fi achitat în lei la cursul B.N.R. pentru ziua în care se face plata.
Preţul de vânzare va fi achitat în termen de 30 zile de la data confirmării de primire a hotărârii. În caz de neachitare la termenul de scadenţă a obligaţiei de plată către bugetul local, se datorează după acest termen majorări de întârziere în procent de 2 % din cuantumul obligaţiei principale neachitate în termen calculată pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, pentru o perioadă de maxim 60 de zile. În caz de neplată a preţului calculat cu majorări până la expirarea perioadei de majorare de 60 de zile, hotărârea va fi revocată de drept.
Art. 3. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.