Pe scurtSe aprobă încheierea Contractului de Asistență pentru Proiect între Municipiul Brașov, Județul Brașov, S.C. Compania Apa Brașov S.A. și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru a sprijini împrumutul contractat de companie de la BERD. De asemenea, se aprobă proiectul contractului conform anexei și se împuternicește Primarul George Scripcaru să negocieze și să semneze contractul și eventuale modificări. Pentru locuitori înseamnă clar că proiectul finanțat de BERD va continua cu sprijin administrativ local, iar termenele, eventualele modificări sau condiții vor fi stabilite de contractul care va fi încheiat.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA Nr. 367
din data de 31 mai 2011
Privind: aprobarea Contractului de Asistenţă pentru Proiect la împrumutul contractat de S.C. Compania Apa Braşov S.A. de la BERD;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 mai 2011;
Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Buget - CFP din cadrul Direcţiei Economice, înregistrate cu nr. 36.
653/2011, prin care se propune aprobarea Contractului de Asistenţă pentru Proiect la împrumutul contractat de S.C. Compania Apa Braşov S.A. de la BERD;
Având în vedere prevederile Legii nr. 31/1990, privind societăţile comerciale; H.C.L nr. 1072/2007, privind participarea Municipiului Brasov prin Consiliul Local Braşov, cu capital, la înfiinţarea S.C. Compania APA Braşov S.A.;
H.C.L. nr. 248/2011, privind aprobarea contractării unui împrumut de către Compania Apa Braşov S.A. de la BERD;
Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul art. 36, alin. 1, alin. 2, lit. d, alin. 6, lit. a, pct. 14 şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă încheierea de către Municipiul Braşov a Contractului de Asistenţă pentru Proiect cu Judeţul Braşov, S.C. Compania Apa Braşov S.A. şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Art. 2. Se aprobă proiectul Contractului de Asistenţă pentru Proiect care urmează a se încheia între Municipiul Braşov, Judeţul Braşov, S.C. Compania Apa Braşov S.A. şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, conform anexei 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Braşov, dl. George Scripcaru, să negocieze şi să semneze în numele Municipiului Braşov Contractul de Asistenţă pentru Proiect cu Judeţul Braşov, S.C. Compania Apa Braşov S.A. şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, precum şi orice alte modificări şi completări convenite de către părţile contractante sau alte documente referitoare la derularea Contractului de Asistenţă pentru Proiect.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.