Pe scurtConsiliul Local Brașov hotărăște să acorde gratuit drepturi de uz și o servitute legalo-mă trecere atât subterană, cât și supraterană, în favoarea Distribuție Energie Electrică România (Sucursala Brașov), pe un sector de 50 mp dintr-un lot de 5358 mp situat pe Calea Feldioarei nr. 180G. Așa-numita convenție de uz și servitute va reglementa modul în care compania poate trece prin acel teren pentru instalații/operare, fără a plăti chirie, iar contractul va fi încheiat între municipiu și companie. Pentru locuitori, decizia înseamnă că posibilitatea accesului sau intervențiilor pe zona respectivă va fi gestionată în baza acestei înțelegeri, fără costuri pentru municipalitate, cu termenele și condițiile stabilite în actul adiacent planului anexă.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă instituirea cu titlu gratuit a unui drept de uz și servitute legală de trecere subterană și supraterană în favoarea Distribuție Energie Electrică România-Sucursala Brașov, asupra terenului în suprafață de 50 m.p., parte din terenul în suprafață de 5358 m.p., situat în Brașov, str. Calea Feldioarei nr. 180 G, identificat conform planului anexă, parte integrantă din prezenta și conform C.F. nr. 164519 Brașov, nr cadastral 164519
Citat din articolul 1 al hotărârii.
HOTĂRÂREA Nr. 363
din data de 29 mai 2025
Privind: instituirea cu titlu gratuit a unui drept de drept de uz și servitute legală de trecere subterană și supraterană în favoarea Distribuție Energie Electrică România, pe terenul situat în Brașov, str. Calea Feldioarei nr. 180 G;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 29 mai 2025;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 76.835 din 23.05.2025 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Adresa Serviciului Elaborare și Implementare Proiecte nr. 76.863 din 23.05.2025;
- Raportul de specialitate nr. 76.838 din 2025 al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registrul Agricol și Fond Funciar din cadrul Direcției Administrație Publică Locală, Patrimoniu, privind instituirea cu titlu gratuit a unui drept de drept de uz și servitute legală de trecere subterană și supraterană în favoarea Distribuție Energie Electrică România, pe terenul situat în Brașov, str. Calea Feldioarei nr. 180 G;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 626, art. 749, art. 755-762 din Codul Civil;
- Legii nr. 123/2012 a energiei electrice si a gazelor naturale, cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 76.836 din 29.05.2025;
În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 106, alin. (3), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E :
Art. 1. Se aprobă instituirea cu titlu gratuit a unui drept de uz și servitute legală de trecere subterană și supraterană în favoarea Distribuție Energie Electrică România-Sucursala Brașov, asupra terenului în suprafață de 50 m.p., parte din terenul în suprafață de 5358 m.p., situat în Brașov, str. Calea Feldioarei nr. 180 G, identificat conform planului anexă, parte integrantă din prezenta și conform C.F. nr. 164519 Brașov, nr cadastral 164519.
Art. 2. Se aprobă încheierea convenției de uz și servitute între Municipiul Brașov, Distribuție Energie Electrică România-Sucursala Brașov, privind imobilul menționat la art. 1 din prezenta hotărâre.
Art. 3. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Administrație Publică Locală, Patrimoniu - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol și Fond Funciar, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.