HCL 336/2017 adoptată
aprobarea Actului adiţional de modificare şi completare a Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local, prin concesiune, în Municipiul Braşov nr. 190/102321/29.12.2016, încheiat între Municipiul Braşov şi Societatea „RATBV” S.A., aprobat prin H.C.L. nr. 603/22.12.2016
Documente
- hcl hcl-336-2017.txt
Text
HOTĂRÂREA Nr. 336
din data de 28 iulie 2017
Privind: aprobarea Actului adiţional de modificare şi completare a Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local, prin concesiune, în Municipiul Braşov nr. 190/102321/29.12.2016, încheiat între Municipiul Braşov şi Societatea „RATBV” S.A., aprobat prin H.C.L. nr. 603/22.12.2016;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 iulie 2017;
Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Compartimentului Transport şi Monitorizare din cadrul Direcţiei Tehnice, înregistrate cu nr. 58.002/2017, prin care se înaintează Consiliului Local spre a analiza şi dispune cu privire la aprobarea Actului adiţional de modificare şi completare a Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local, prin concesiune, în Municipiul Braşov nr. 190/102321 din 29.12.2016, încheiat între Municipiul Braşov şi Societatea „RATBV” S.A., aprobat prin H.C.L. nr. 603 din 22.12.2016;
Văzând adresele nr. 6958/04.07.2017, 6959/04.07.2017 şi 8606/06.07.2017 înregistrate la Primăria Municipiului Braşov sub nr. 52121/04.07.2017, 52119/04.07.2017 şi 53325/07.07.2017 precum şi adresa Societăţii „RATBV” S.A. nr. 7408/17/07/2017 înregistrată la Primăria Municipiului Braşov sub nr. 55961/18/07/2017 prin care societatea solicită ajustarea costului per kilometru pentru perioada 01.08.2017 - 31.12.2017, astfel cum este fundamentat şi cum rezultă din înscrisurile întocmite de aceasta şi ataşate adresei mai sus menţionate, cu solicitarea revizuirii Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local, prin concesiune, în Municipiul Braşov nr. 190/102321/29.12.2016, încheiat între Municipiul Braşov şi Societatea „RATBV” S.A., în ceea ce priveşte costul per kilometru, pentru asigurarea în continuare a funcţionării în bune condiţii a societăţii;
Luând în considerare prevederile Legii nr. 92/2007 privind serviciile de transport public local, cu modificările şi completările ulterioare şi prevederile Ordinului nr. 353/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007 cu modificările şi completările ulterioare;
Ţinând cont de prevederile cap. 21.1. din Contractul de Servicii Publice încheiat între Municipiul Braşov şi Societatea „RATBV” S.A. Nr. 190/102321 din 29.12.2016;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul art. 36, alin. 2, lit. d, alin. 6, lit. a, pct. 14, art. 45, alin. 3 şi art. 115, alin. 1, lit. b din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă Actul adiţional nr. 1 privind modificarea şi completarea Contractului de Servicii Publice încheiat între Municipiul Braşov şi Societatea „RATBV” S.A. Nr. 190/102321 din 29.12.2016, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Braşov, ca în numele Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Braşov, să semneze Actul adiţional nr. 1 la Contractul de Servicii Publice încheiat între Municipiul Braşov şi Societatea „RATBV” S.A. Nr. 190/102321 din 29.12.2016.
Art. 3. Primarul Municipiului Braşov şi Societatea „RATBV” S.A. vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email: [email protected]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.