28 iulie 2017 · Inițiator: Primarului Municipiului Braşov, Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Public Local de Termoficare Braşov

HCL 324/2017 Brașov adoptată

Aprobarea preţului local ce va fi facturat populaţiei şi consumatorilor noncasnici începând cu 01 iulie 2017, pentru energia termică livrată de Serviciul Public Local de Termoficare Braşov

Denumire
Hotărârea nr. 324 din 2017 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
324 / 2017
Data
28 iulie 2017
Inițiator
Primarului Municipiului Braşov, Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Public Local de Termoficare Braşov
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă ca, începând cu 01 iulie 2017, prețul local al energiei termice facturate populației să fie 198,97 lei/Gcal (cu TVA inclus de 19%), iar pentru consumatorii noncasnici sunt stabilite prețuri locale în valoare medie de 266,53 lei/Gcal. Asta înseamnă că locuitorii vor plăti acest tarif pentru energia termică livrată de Termoficare Brașov, iar în funcție de categoria de consum (casnic sau noncasnic) se aplică unul dintre aceste prețuri și eventuale diferențe de plată în facturi. (Se fac referiri la reglementări naționale și la necesitatea respectării metodologiilor de calcul, conform actului.)

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă preţul local de 198.97 lei/Gcal inclusiv T.V.A. de 19 %, reprezentând preţul local ce va fi facturat populaţiei (consumatorilor casnici) din Municipiul Braşov, începând cu data de 01 iulie 2017, pentru energia termică livrată de Serviciul Public de Termoficare Braşov

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr.   324 din data de  28  iulie  2017                 Privind: aprobarea preţului local ce va fi facturat populaţiei şi consumatorilor noncasnici începând cu 01 iulie 2017, pentru energia termică livrată de Serviciul Public Local de Termoficare Braşov;       Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 iulie 2017; Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Public Local de Termoficare Braşov, înregistrate cu nr. 57.890/2017, prin care se motivează şi se propune aprobarea preţurilor locale pentru energia termică facturată populaţiei, cât şi utilizatorilor noncasnici, de către Serviciul Public Local de Termoficare Braşov, începând cu data de 01 iulie 2017, urmare a Deciziei A.N.R.E. nr. 943 din 30.06.2017, ce reglementează preţurile de vânzare pentru energia termică produsă în sistem de cogenerare de înaltă eficienţă; Ţinând cont de Nota de Fundamentare nr. 2765 din 11.07.2017, întocmită de către Serviciul Public Local de Termoficare Braşov, privind propunerea de reducere a preţului local de referinţă furnizată populaţiei prin sisteme centralizate din Municipiul Braşov; Aplicând prevederile art. 8, lit. e, art. 40, alin. 9 din Legea nr. 325/2006, a serviciului public local de alimentare cu energie termică; Apreciind incidenţa în cauză a O.G. nr. 36/2006, privind unele măsuri pentru funcţionarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a populaţiei şi Ordinul Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 66/2007, privind metodologia de calcul a preţurilor energiei termice;  În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 2, lit. d, alin. 3, lit. c, alin. 6, lit. a, pct. 14, art. 45, alin. 1 şi art. 115, alin. 1, lit. b din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă preţul local de 198.97 lei/Gcal inclusiv T.V.A. de 19 %, reprezentând preţul local ce va fi facturat populaţiei (consumatorilor casnici) din Municipiul Braşov, începând cu data de 01 iulie 2017, pentru energia termică livrată de Serviciul Public de Termoficare Braşov.     Art. 2. Se aprobă preţurile locale pentru energia termică livrată consumatorilor noncasnici din Municipiul Braşov, începând cu data de 01 iulie 2017:             a. Preţul local mediu de 266,53 lei /Gcal exclusiv T.V.A. pentru energia termică cumpărată, transportată, facturată consumatorilor noncasnici racordaţi la reţeaua de transport, inclusiv furnizarea;             b. Preţul local mediu de 394,24 lei /Gcal exclusiv T.V.A. pentru energia termică cumpărată, transportată şi distribuită, facturată consumatorilor noncasnici racordaţi la reţeaua de distribuţie, inclusiv furnizarea.     Art. 3. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei, Hotărârea Consiliului Local  nr. 3 din 28.01.2017, îşi încetează aplicabilitatea.     Art. 4. Primarul Municipiului Braşov şi Serviciul Public Local de Termoficare Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă