Pe scurtLocuitorii brașoveni vor căpăta oficial în domeniul public al municipiului terenul în lungime de 137 mp situat pe strada Ineu, identificat ca drum, în zona Lor să poată fi folosit drept drum public. Se aprobă înscrierea imobilului cu număr top 4101 în domeniul public și se oferă cadrul juridic pentru această trecere, conform documentației cadastrale primă înscriere. Primarul va asigura punerea în aplicare a hotărârii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA Nr. 323
din data de 30 iunie 2015
Privind: înscrierea în domeniul public al Municipiului Braşov, a imobilului situat în Braşov, str. Ineu;
Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 iunie 2015;
Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, înregistrate cu nr. 46.922/2015, prin care s-a propus aprobarea înscrierii în domeniul public al Municipiului Braşov, a imobilului situat în Braşov, str. Ineu;
Având în vedere H.G. nr. 972/2002, prevederile art. 3, lit. a, art. 8 din O.G. nr. 43/1997, privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, actualizată;
Văzând şi prevederile art. 888 din Codul Civil şi Legea nr. 7/1996, a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, cu completările şi modificările ulterioare, coroborată cu Ordinul nr. 700/2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul art. 10, art. 36, alin. 2, lit. c, art. 45, alin. 3 şi art. 115, alin. 1, lit. b din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se însuşeşte de către Consiliul Local al Municipiului Braşov, Documentaţia cadastrală de primă înscriere pentru strada Ineu, întocmită de S.C. DANINA STAR S.R.L., documentaţie care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă înscrierea imobilului identificat cu nr. top. 4101, în suprafaţă de 137 m.p., având categoria de folosinţă „drum”, în domeniul public al Municipiului Braşov.
Art. 3. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.