30 mai 2018 · Inițiator: Primarul Municipiului Brașov, (numele nu apare explicit)
Pe scurtMunicipiul Brașov va dobândi proprietatea imobilului de pe strada Mirceşti, stabilind apartenența terenului la domeniul public al orașului. Primăria, prin Direcția Juridică și de Administrație Publică Locală, vaPT asigura punerea în aplicare a hotărârii și documentațiile necesare pentru înscrierea oficială în cartea funciară. Pentru locuitori, înseamnă că bugetul și administrarea zonei Mircești vor fi gestionate de primărie ca parte a domeniului public, cu termenele și procedurile aferente înscrierii în registrul public.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA Nr. 320
din data de 30 mai 2018
Privind: înscrierea în proprietatea Municipiului Braşov, a imobilului - str. Mirceşti;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 mai 2018;
Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, înregistrat cu nr. 41.
169/2018, prin care s-a propus înscrierea în proprietatea Municipiului Braşov, a imobilului - str. Mirceşti;
Având în vedere prevederile O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; ale Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare; ale art. 888 din Codul Civil; ale Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, republicată, cu completările şi modificările ulterioare; precum şi ale Ordinului nr. 700/2014 al A.N.C.P.I., cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 5 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul prevederilor art. 10, art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 45, alin. (3), art. 61, alin. (2), alin. (3), art. 115, alin. (1), lit. b) şi art. 117, alin. (1), lit. a) din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se atestă apartenenţa la domeniul public al Municipiului Braşov, a imobilului - str. Mirceşti, identificat în C.F. nr. 141096 Braşov, sub nr. cadastral. 141096.
Art. 2. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia Juridică şi de Administraţie Publică Locală - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.