Pe scurtSe aprobă documentația și indicatorii tehnico-economici pentru realizarea “Centru Comunitar în Comuna Vulcan”, cu o valoare totală de 1.928,06 mii lei (aprox. 433,80 mii Euro) din care partea pentru construcții și motive este 1.589,24 mii lei (aprox. 357,94 mii Euro). Hotărârea mai spune să se răsboare darea la îndeplinire de către primarul Municipiului Brașov și anulează o hotărâre veche din 2011 (Nr. 593). Pentru locuitori, înseamnă că vor fi alocați bani publici pentru un centru comunitar în Vulcan, în cadrul unui plan aprobat, iar execuția și termenele urmează să fie puse în aplicare de autorități.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA Nr. 311
din data de 6 iulie 2012
Privind: aprobarea documentaţiei şi a indicatorilor tehnico - economici aferenţi realizării obiectivului de investiţii „Centru Comunitar în Comuna Vulcan” din Comuna Vulcan;
Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă la data de 6 iulie 2012;
Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Strategii şi Programe de Dezvoltare din cadrul Direcţiei Relaţii Externe Cultură şi Evenimente, înregistrate cu nr. 50.521 din 4 iulie 2012, prin care s-a propus aprobarea documentaţiei şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi realizării obiectivului de investiţii “Centru Comunitar în Comuna Vulcan” din Comuna Vulcan;
Având în vedere prevederile H.G. nr. 28/2008, privind aprobarea conţinutului - cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, precum şi prevederile art. 44, alin. (1) din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale;
Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 4 şi 5 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul art. 36, alin. 2, lit. b, alin. 4, lit. d şi art. 45, alin. 2, lit. e din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă documentaţia şi indicatorii tehnico-economici aferenţi realizării obiectivului de investiţii “Centru Comunitar în Comuna Vulcan” din Comuna Vulcan, după cum urmează:
- Valoare totală: - 1.928,06 mii lei (433,80 mii Euro)
- din care C + M: - 1.589,24 mii lei (357,94 mii Euro)
Notă: Curs Euro = 4,4400 Lei din data de 17.05.2012
Art. 2. Se revocă Hotărârea Consiliului Local nr. 593 din 23 septembrie 2011.
Art. 3. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.