Pe scurtConsiliul Local al Brașovului hotărăște să transfere în domeniul public al orașului imobilul aflat pe Bd. Victoriei – tronson 2 și să ateste apartenența lui la domeniul public. Se aprobă înscrierea în suprafața de 16.640 mp a imobilului identificat cu nr. top 9103/2/1/2, cu folosința „drum”. Pentru locuitori înseamnă că zona respectivă devine proprietate a municipiului și va fi administrată ca drum public, iar Primarul va asigura punerea în aplicare a hotărârii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe însuşeşte de către Consiliul Local al Municipiului Braşov, Documentaţia cadastrală de primă înscriere, întocmită de S.C. DANINA STAR S.R.L., care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru imobilul identificat cu nr. top. 9103/1/2/2 în afară de CF - Bd. Victoriei - tronson 2
Citat din articolul 1 al hotărârii.
HOTĂRÂREA Nr. 310
din data de 23 iunie 2017
Privind: înscrierea în domeniul public al Municipiului Braşov a imobilului situat în Braşov, Bd. Victoriei-tronson 2;
Consiliul Local al Municipiului Brasov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 23 iunie 2017;
Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Expunerea de motive şi Raportul de Specialitate ale Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, înregistrate cu nr. 48.
168/2017, prin care s-a propus înscrierea în domeniul public al Municipiului Braşov a imobilului situat în Braşov, Bd. Victoriei - tronson 2;
Având în vedere H.G. nr. 972/2002, prevederile art. 3, lit. a, art. 8 din O.G. nr. 43/1997, privind regimul drumurilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, actualizată;
Având în vedere prevederile art. 888 Cod Civil şi Legea nr. 7/1996, a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, cu completările şi modificările ulterioare, coroborată cu Ordinul nr. 700/2014 pentru aprobarea Regulamentului şi modul de întocmire al documentaţiilor cadastrale;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul art. 10, art. 36, alin. 2, lit. c şi art. 45, alin. 3 şi art. 115, alin. (1), lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se însuşeşte de către Consiliul Local al Municipiului Braşov, Documentaţia cadastrală de primă înscriere, întocmită de S.C. DANINA STAR S.R.L., care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru imobilul identificat cu nr. top. 9103/1/2/2 în afară de CF - Bd. Victoriei - tronson 2.
Art. 2. Se atestă apartenenţa la domeniul public al Municipiului Braşov a imobilului Bd. Victoriei identificat la art. 1.
Art. 3. Se aprobă înscrierea imobilului identificat cu nr. top. 9103/2/1/2 în afară de CF în suprafaţă de 16640 m.p. având categoria de folosinţă „drum”, în domeniul public al Municipiului Braşov.
Art. 4. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.