17 aprilie 2019 · Inițiator: Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Amenajare Drumuri Publice şi Siguranţa Circulaţiei din cadrul Direcţiei Tehnice

HCL 295/2019 Brașov adoptată

Asigurarea transportului pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019

Pe scurt

Consiliul Local Brașov hotărăște să pună la dispoziția Primăriei Brașov (Comisia tehnică) toate autoturismele din dotare aflate în stare de funcționare, pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru membrii României în Parlamentul European din 2019. Vehiculele vor fi furnishate de către instituțiile publice și societățile sub autoritatea Consiliului Local (printre care RIAL SRL, serviciile de Termoficare, RATBV etc.), pentru a asigura transportul necesar. Aceasta înseamnă pentru locuitori că există un plan coordonat pentru transportul delegaților/echipelor implicate în alegeri, folosind resursele locale, cu efecte asupra funcționării normală a orașului în timpul campaniei.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019, instituţiile publice şi societăţile comerciale aflate sub autoritatea Consiliului Local Braşov vor pune la dispoziţia Primăriei Municipiului Braşov - Comisiei tehnice, toate autoturismele din dotare aflate în stare de funcţionare

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 295 din 2019 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
295 / 2019
Data
17 aprilie 2019
Inițiator
Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Amenajare Drumuri Publice şi Siguranţa Circulaţiei din cadrul Direcţiei Tehnice
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Locuri citate
Eroilor nr. 8 (hartă)

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 295 din data de 17 aprilie  2019       Privind: asigurarea transportului pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019;       Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 17 aprilie 2019; Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Amenajare Drumuri Publice şi Siguranţa Circulaţiei din cadrul Direcţiei Tehnice, înregistrat cu nr. 35.491/2019, prin care se propune reglementarea transportului pentru desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019; Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 6/2019 privind unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019; ale H.G. nr. 100/2019 pentru aprobarea bugetului şi a cheltuielilor necesare pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019, H.G. nr. 101/2019 privind stabilirea măsurilor pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019; Constatând necesitatea reglementării unitare a modalităţii de efectuare a transportului, precum şi luarea în considerare a disponibilităţilor de transport de care dispune Consiliul Local Braşov prin instituţiile şi societăţile comerciale de sub autoritatea sa; În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul prevederilor art. 10, art. 36, alin. (1), alin. (9), art. 43, alin. (1), art. 45, alin. (1), art. 61, alin. (2), art. 115, alin. (1), lit. b) şi art. 117, alin. (1), lit. a) din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,     H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. (1) Pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019, instituţiile publice şi societăţile comerciale aflate sub autoritatea Consiliului Local Braşov vor pune la dispoziţia Primăriei Municipiului Braşov - Comisiei tehnice, toate autoturismele din dotare aflate în stare de funcţionare.         (2) Prin instituţii publice şi societăţi comerciale de sub autoritatea Consiliului Local, în accepţiunea prezentei hotărâri se înţelege: S.C. RIAL S.R.L.;  SERVICIUL PUBLIC LOCAL DE TERMOFICARE; RATBV S.A.; SERVICIUL ADMINISTRARE PIEŢE; DIRECŢIA FISCALĂ BRAŞOV; SERVICIUL PUBLIC DE ADMINISTRARE CREŞE; SERVICIUL PENTRU GESTIONAREA CÂINILOR FĂRĂ STĂPÂN BRAȘOV; DIRECŢIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ; REGIA PUBLICĂ LOCALĂ A PĂDURILOR KRONSTADT R.A.; POLIŢIA LOCALĂ BRAŞOV; SERVICIUL PUBLIC LOCAL SALVAMONT, AGREMENT ȘI PARKING;  OPERA BRAŞOV; SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR LOCAL DE EVIDENŢĂ A PERSOANELOR; TEATRUL PENTRU COPII ”ARLECHINO” BRAŞOV; GRĂDINA ZOOLOGICĂ BRAŞOV; DIRECŢIA ADMINISTRARE INFRASTRUCTURĂ SPORTIVĂ BRAŞOV.       Art. 2.  (1) Viceprimarii, directorii instituţiilor publice şi societăţilor comerciale de sub autoritatea Consiliului Local Braşov sunt responsabili pentru punerea, tuturor mijloacelor auto, la dispoziţia Comisiei tehnice din cadrul Primăriei Municipiului Braşov, asigurarea carburantului necesar funcţionării acestora şi asigurarea conducătorilor auto pe toată perioada solicitată.            (2) La dispoziţia Primăriei Municipiului Brasov, instituţiilor publice şi societăţilor comerciale de sub autoritatea Consiliului Local Braşov vor rămâne numai acele mijloace de transport strict necesare desfăşurării activităţii proprii şi care vor fi reflectate separat în situaţia ce va fi comunicată Primăriei Municipiului Braşov.   Art. 3. Până la data de 16.05.2019, conducătorii instituţiilor publice şi societăţilor comerciale de sub autoritatea Consiliului Local Braşov vor comunica Primăriei Municipiului Braşov prin Secretariatul Tehnic şi prin Dispeceratul Tehnic, în scris şi sub semnătură numărul de autoturisme puse la dispoziţie, marca, numărul de înmatriculare, numele şi prenumele conducătorului auto, locul de staţionare al autoturismului, precum şi modalităţile de apelare şi comunicare.   Art. 4. (1) Pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019, RATBV S.A. va asigura şi un minim de 20 de autobuze care vor fi puse la dispoziţia Primăriei Municipiului Braşov şi pentru care se va asigura carburantul necesar şi conducătorii auto aferenţi acestor mijloace de transport.           (2) Directorul general al RATBV S.A. va asigura serviciul de permanenţă pentru coordonarea acestor mijloace de transport şi va comunica Primăriei Municipiului Braşov responsabilul cu coordonarea acestora şi mijloacele de comunicare ce vor fi folosite.   Art. 5. (1) Cheltuielile aferente asigurării transportului pentru acţiunea specificată, se vor deconta din bugetul propriu aprobat al Primăriei Municipiului Braşov şi al instituţiilor publice.           (2) Aparatul de specialitate al primarului şi conducătorii instituţiilor publice şi societăţilor comerciale de sub autoritatea Consiliului Local Braşov vor stabili prin Dispoziţii proprii vehiculele care vor beneficia de majorări ale consumului de carburanţi pe perioada aferentă utilizării acestora în scopul precizat mai sus.   Art. 6. (1) Instituţiile publice şi societăţile comerciale de sub autoritatea Consiliului Local Braşov vor desemna, permanent la sediul acestora, un responsabil care va ţine legătura cu Comisia Tehnică, Secretariatul Tehnic şi Dispeceratul Tehnic din cadrul Primăriei Municipiului Braşov.         (2) Directorii instituţiilor publice şi societăţilor comerciale de sub autoritatea Consiliului Local Braşov vor comunica în scris structurilor de mai sus, numele, prenumele şi numerele de telefon ale acestora şi le va face instructajul necesar desfăşurării corespunzătoare a activităţii, sub semnătură.   Art. 7.  Primarul Municipiului Braşov, instituţiile publice şi societăţilor comerciale de sub autoritatea Consiliului Local Braşov, nominalizate la art. 1, vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala