Pe scurtSe aprobă documentația tehnico-economică pentru realizarea obiectivului de investiții „Amenajare interioară - casa tropicală et. II - Amenajare țarc lemuri” la Grădina Zoologică Brașov, cu o valoare totală de 413.950 mii lei (aprox. 90,7 milioane euro). Din această sumă, partea C+M este de 370.644 mii lei (aprox. 81,2 milioane euro), iar restul reprezintă cheltuieli neprecizate în text. Primarul Brașovului și Grădina Zoolnică Brașov vor asigura punerea în aplicare a hotărârii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA Nr. 273
din data de 23 iunie 2017
Privind: aprobarea documentaţiei şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi realizării obiectivului de investiţii “ Amenajare interioară - casa tropicală et. II Amenajare ţarc lemuri ”;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 23 iunie 2017;
Analizând Expunerea de motive şi Raportul de Specialitate întocmite de Biroul Administrativ - Achiziţii, din cadrul Grădinii Zoologice Braşov, înregistrat cu nr. 47.
343/2017, prin care s-a propus aprobarea documentaţiei şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi realizării obiectivului de investiţii Amenajare interioară - casa tropicala et. II Amenajare ţarc lemuri“;
Având în vedere prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, precum şi prevederile art. 44, al. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 4 şi 5 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul art. 36, alin. 2, lit. b şi alin. 4, lit. d, art. 45, alin. 2, lit. e şi art. 115, alin. 1, lit. b din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă documentaţia şi indicatorii tehnico-economici aferenţi realizării obiectivului de investiţii “ Amenajare interioară - casa tropicala et. II - Amenajare ţarc lemuri”, după cum urmează:
Valoare totală: 413,950 Mii Lei ( 90,707 Mii Euro) din care:
C+M: 370,644 Mii Lei ( 81,218 Mii Euro )
Nota: Curs Euro = 4,5636 Lei din data de 30.05.2017
Art. 2. Primarul Municipiului Braşov şi Grădina Zoologică Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.