Brașov › 25 aprilie 2018

HCL 237/2018 adoptată

înscrierea în domeniul public al Municipiului Braşov, a imobilului situat în Braşov, B-dul Gării - tronson 2

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 237 din data de 25  aprilie  2018       Privind: înscrierea în domeniul public al Municipiului Braşov, a imobilului situat în Braşov, B-dul Gării - tronson 2;         Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 25 aprilie 2018; Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, înregistrat cu nr. 31.840/2018, prin care s-a propus înscrierea în domeniul public al Municipiului Braşov, a imobilului situat în Braşov, B-dul Gării - tronson 2; Având în vedere prevederile H.G. nr. 972/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Braşov, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Braşov; ale art. 3, lit. a), art. 8 din O.G. nr. 43/1997, privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare; ale art. 888 din Codul Civil, precum şi ale Legii nr. 7/1996, a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, republicată, cu completările şi modificările ulterioare, coroborată cu Ordinul nr. 700/2014, pentru aprobarea Regulamentului şi modul de întocmire al documentaţiilor cadastrale; În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul prevederilor art. 10, art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 45, alin. (3), art. 61, alin. (2), alin. (3), art. 115, alin. (1), lit. b), art. 117, alin. (1), lit. a) şi art. 120 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,       H O T Ă R Ă Ş T E :       Art. 1. Se însuşeşte de către Consiliul Local al Municipiului Braşov, Documentaţia cadastrală de primă înscriere, întocmită de S.C. DANINA STAR S.R.L., care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru imobilul situat în Braşov - B-dul Gării - tronson 2.     Art. 2. Se atestă apartenenţa la domeniul public al Municipiului Braşov, a imobilului B-dul Gării - tronson 2.     Art. 3. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia Juridică şi de Administraţie Publică Locală - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro