25 aprilie 2018 · Inițiator: Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Investiţii din cadrul Direcţiei Tehnice

HCL 224/2018 Brașov adoptată

Aprobarea cotei de contribuţie proprie a autorităţilor administraţiei publice locale aferente finanţării executării lucrărilor de intervenţie privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, conform O.U.G. nr. 18/2009, cu modificările şi completările ulterioare

Denumire
Hotărârea nr. 224 din 2018 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
224 / 2018
Data
25 aprilie 2018
Inițiator
Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Investiţii din cadrul Direcţiei Tehnice
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă finanțarea lucrării de reabilitare termică a blocului de pe strada Hărmanului nr. 11 C, din fonduri de la stat (60%) și fonduri locale (40%), iar din partea acestora 25% este contribuția autorității locale iar 15% din fondul de reparații al asociației de proprietari. Practic, locuitorii nu plătesc totul, ci se împart costurile: statul acoperă majoritatea, iar comunitatea locală plus asociația de proprietari acoperă diferența, în cadrul unei cote specific repartizate. Implementarea va fi asigurată de Primarul Brașovului prin Direcția Tehnică – Serviciul Investiții.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă finanţarea lucrărilor de reabilitare termică a blocului situat pe str. Hărmanului nr. 11 C, după cum urmează

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 224 din data de 25  aprilie  2018                   Privind: aprobarea cotei de contribuţie proprie a autorităţilor administraţiei publice locale aferente finanţării executării lucrărilor de intervenţie privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, conform O.U.G. nr. 18/2009, cu modificările şi completările ulterioare;                   Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 25 aprilie 2018;             Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Investiţii din cadrul Direcţiei Tehnice, înregistrat cu nr. 31.167/2018, prin care s-a propus aprobarea cotei de contribuţie proprie a autorităţilor administraţiei publice locale aferente finanţării executării lucrărilor de intervenţie privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, conform O.U.G. nr. 18/2009, cu modificările şi completările ulterioare;             Având în vedere prevederile art. 13 indice 1 din O.U.G. nr. 18/2009, privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe prin care plata lucrărilor de execuţie se efectuează de la bugetul de stat, bugetul local şi fondurile asociaţiilor de proprietari, cu modificările şi completările ulterioare;             În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul prevederilor art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. b), alin. (4) lit. a), lit. d), art. 45, alin. (2), lit. a), art. 61, alin. (2), alin. (3), art. 115, alin. (1), lit. b) şi art. 117, alin. (1), lit. a) din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,     H O T Ă R Ă Ş T E :                 Art. 1. Se aprobă finanţarea lucrărilor de reabilitare termică a blocului situat pe                str. Hărmanului nr. 11 C, după cum urmează:             a) 60% din alocaţii de la bugetul de stat             b) 40% din fonduri aprobate anual cu această destinaţie de la bugetele locale şi din fondul de reparaţii al asociaţiilor de proprietari, din care:             b1) cota de contribuţie a autorităţii publice locale 25%             b2) cota de contribuţie din fondul de reparaţii al asociaţiilor de proprietari 15%.                 Art. 2. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia Tehnică - Serviciul Investiţii, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă