Brașov › 25 aprilie 2024

HCL 222/2024 adoptată

aprobarea acordului de colaborare între Municipiul Brașov și Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, în vederea susținerii Proiectului educațional InfoTRON „Informatica pasul tău spre lumea Mecatronicii”, ediția 2024

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 222 din data de  25  aprilie  2024       Privind: aprobarea acordului de colaborare între Municipiul Brașov și Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, în vederea susținerii Proiectului educațional InfoTRON „Informatica pasul tău spre lumea Mecatronicii”, ediția 2024;       Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 25.04.2024; Având în vedere: - Referatul de aprobare nr. 60.258 din 2024 al Primarului Municipiului Braşov, în calitate de iniţiator; - Adresa înregistrată la Primăria Municipiului Brașov cu nr. 55.490/05.04.2024 prin care Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, transmite informarea privind inițiativa mediului academic privind derularea Proiectului educațional InfoTRON ediția 2024; - Adresa înregistrată la Primăria Municipiului Brașov cu nr. 61.547/16.04.2024 prin care Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov transmite Acordul de parteneriat încheiat în vederea organizării proiectului InfoTRON, ediția 2024 având nr. 390/04.03.2024; - Raportul de specialitate nr. 60.268 din 2024 al Compartimentului Implementare și Derulare Proiecte din cadrul Direcției Proiecte și Strategii, privind aprobarea acordului de colaborare între Municipiul Brașov și Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov în vederea susținerii Proiectului educațional InfoTRON „Informatica pasul tău spre lumea Mecatronicii”, ediția 2024; Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 4 și 5 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 60.265 din 25.04.2024; În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. a), art. 139, alin. (2), lit. f), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;   H O T Ă R Ă Ș T E :   Art. 1. Se aprobă Acordul de colaborare între Municipiul Brașov și Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, privind derularea și finanțarea Proiectului educațional InfoTRON ediția 2024, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Se împuternicește Primarul Municipiului Brașov să semneze Acordul de colaborare, prezentat la art. 1 al prezentei hotărâri. Art. 3. Se aprobă finanțarea din bugetul local al Municipiului Brașov a sumei de 103.530 lei (87.000 lei +TVA), cu destinația arătată la art. 1. Art. 4. Primarul Municipiului Braşov, prin Serviciul Buget-C.F.P. și Compartimentul Implementare și Derulare Proiecte vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.   Hotărârea cuprinde: Anexa - Acord de colaborare între Municipiul Brașov și Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov  Anexe  • 60265 Anexa.pdf Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro