29 martie 2019 · Inițiator: Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef
Pe scurtS-a decis prelungirea cu 1 an a contractelor de închiriere pentru terenurile din Centrul Istoric al Brașovului, conform listei din Anexa 1. Se vor întocmi actele adiționale pentru această prelungire, folosind modelul din Anexa 2. Primarul și Direcția Arhitect Șef (Serviciul Administrare Patrimoniu și Urbanism Comercial) vor duce hotărârea la îndeplinire. Practic, locuitorii nu primesc costuri sau termene imediate, dar zona Centru Istoric poate avea contracte de închiriere prelungite încă un an, cu formalități adiționale necesare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA Nr. 211
din data de 29 martie 2019
Privind: aprobarea prelungirii duratei contractelor de închiriere ale terenurilor situate în Braşov, în Centrul Istoric, identificate în planul de situaţie anexa 1, la
H.C.L. nr. 732/2015;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 martie 2019;
Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef, înregistrat cu nr. 23.
016/2019, prin care s-a propus aprobarea prelungirii duratei contractelor de închiriere ale terenurilor situate în Braşov, în Centrul Istoric, identificate în planul de situaţie anexa 1, la
H.C.L. nr. 732/2015;
Având în vedere prevederile
H.C.L. nr. 732/2015 privind scoaterea la licitaţie publică în vederea închirierii a unor amplasamente destinate comerţului stradal, în zona istorică a Municipiului Braşov şi ale Cap. IV, Art. 4 din contractele de închiriere pentru terenurile de mai sus;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul prevederilor art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. d), art. 45, alin. (1), art. 61, alin. (2), alin. (3), art. 115, alin. (1), lit. b) şi art. 117, alin. (1), lit. a) din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă prelungirea duratei contractelor de închiriere încheiate între Municipiul Braşov în calitate de locator şi locatarii terenurilor situate în Braşov, în Centrul Istoric, pe termen de 1 (un) an, conform Anexei 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă întocmirea actelor adiţionale pentru prelungirea duratei contractelor de închiriere, conform modelului din Anexa 2, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia Arhitect Şef - Serviciul Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.