25 aprilie 2018 · Inițiator: Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef
Pe scurtSe aprobă trecerea în domeniul public al Municipiului Brașov a cotei de 1/13 dintr-un imobil situat în Brașov, Str. Bârsei, în suprafață totală de 2.764 m.p., și înscrierea acestei baze în evidențele cadastrale. De asemenea, se ia act de renunțarea la dreptul de proprietate a persoanelor Mocanu asupra acelei cote de 1/13. Pentru locuitori, înseamnă că acea porțiune de teren va face parte din domeniul public al orașului, iar gestionarea și utilizarea lui vor fi decise de Primărie, cu posibile implicații în planuri urbane sau investiții ale orașului; nu sunt menționate termene sau cheltuieli directe pentru comunitate în text.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA Nr. 209
din data de 25 aprilie 2018
Privind: trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a terenului înscris în C.F. nr. 121229 Braşov, nr. cad. 121229;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 25 aprilie 2018;
Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef, înregistrat cu nr. 30.
506/2018, prin care s-a propus trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a cotei de 1/13 din imobilul situat în Braşov, înscris în C.F. nr. 121229 Braşov, nr. cad. 121229, în suprafaţă totală de 2.764 m.p., str. Bârsei;
Văzând declaraţia de renunţare la dreptul de proprietate asupra unui imobil, autentificată sub nr. 1208/02.03.2018;
Având în vedere prevederile art. 553, alin. (2), art. 554, coroborat cu art. 562, alin. (2), art. 863, lit. c) din Noul Cod Civil şi art. 3, alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 213/1998, privind bunurile proprietate publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul prevederilor art. 36, alin. (1), art. 61, alin. (2), alin. (3), art. 115, alin. (1), lit. b), art. 117, alin. (1), lit. a) şi art. 121, alin. (3) din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se ia act că dl. Mocanu Costel şi d-na Mocanu Cristina-Lăcrămiora au renunţat la dreptul de proprietate asupra cotei de 1/13 din imobilul situat în Braşov, înscris în C.F. nr. 121229 Braşov, nr. cad. 121229, în suprafaţă totală de 2.764 m.p., str. Bârsei.
Art. 2. Se aprobă trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov şi înscrierea în evidenţele de carte funciară, a cotei de 1/13 din imobilul situat în Braşov, înscris în C.F. nr. 121229 Braşov, nr. cad. 121229, în suprafaţă totală de 2.764 m.p., str. Bârsei.
Art. 3. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia Arhitect Şef - Serviciul Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate.
Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor.
Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora.
Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal
Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit
Solicitări frecvente
|
Contact
| My Brașov City Android | IOS
Contact
Local: (0268) 405000
Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA
Email:
[email protected]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.