24 martie 2011 · Inițiator: Primarul Municipiului Brașov

HCL 208/2011 Brașov adoptată

Modificarea H.C.L. nr. 498/2010, prin care s-a aprobat desfiinţarea Sport Club Municipal Braşov, instituţie publică în subordinea Direcţiei Sport şi Tineret Braşov

Denumire
Hotărârea nr. 208 din 2011 a Consiliului Local Brașov
Emitent
Consiliul Local Brașov
Număr
208 / 2011
Data
24 martie 2011
Inițiator
Primarul Municipiului Brașov
Localitate
Brașov, județul Brașov
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Brașov decide să transfere / prelua tot palmaresul sportiv, performanțele, precum și personalul tehnic și sportiv legitimat de la Sport Club Municipal Brașov către Asociația Sport Club Corona 2010 Brașov. În plus, se aprobă modificarea Hotărârii nr. 498/2010 pentru a desființa entitatea publică Sport Club Municipal Brașov și a clarifica condițiile transferului către noua asociație. Pentru locuitori înseamnă că istoricul și resursele sportive ale clubului trec în administrarea unei alte entități, iar termenele și eventualele efecte financiare sunt puse în aplicare prin această transferare și republicare a hotărârii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea art. 3 din Hotărârea Consiliului Local nr. 498 din 13 august 2010, care va avea următorul cuprins

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA Nr. 208 din data de 24 martie 2011       Privind: modificarea H.C.L. nr. 498/2010, prin care s-a aprobat desfiinţarea Sport Club Municipal Braşov, instituţie publică în subordinea Direcţiei Sport şi Tineret Braşov;       Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 24 martie 2011; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Direcţiei Sport şi Tineret Braşov, înregistrate cu nr. 21.264/2011, prin care s-a propus modificarea H.C.L. nr. 498/2010, prin care s-a aprobat desfiinţarea ,,Sport Club Municipal Braşov", instituţie publică în subordinea Direcţiei Sport şi Tineret Braşov; Având în vedere prevederile H.C.L. nr. 436/2010, privind aprobarea înfiinţării Asociaţiei ,,Sport Club Corona 2010 Braşov", republicată; H.C.L. nr. 498/2010, privind aprobarea desfiinţării ,,Sport Club Municipal Braşov", instituţie publică în subordinea Direcţiei Sport şi Tineret Braşov; Legea nr. 69/2000, Legea Educaţiei Fizice şi Sportului, cu modificările ulterioare; H.G. nr. 884/2001, pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 4 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 3, lit. b, alin. 6, lit. a, pct. 5 şi 6 şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,   H O T Ă R Ă Ş T E :     Art. 1. Se aprobă modificarea art. 3 din Hotărârea Consiliului Local nr. 498 din 13 august 2010, care va avea următorul cuprins: „Palmaresul sportiv si performanţele sportive, obţinute de Sport Club Municipal Braşov de la înfiinţare şi până la data prezentei, precum şi stafful tehnic şi sportivii legitimaţi în cadrul Sport Club Municipal Braşov se preiau de către Asociaţia „Sport Club Corona 2010 Braşov.”     Art. 2. Hotărârea Consiliului Local nr. 498 din 13 august 2010, astfel modificată, va fi republicată.     Art. 3.Primarul Municipiului Brasov şi Direcţia Sport şi Tineret Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.         HOTĂRÂREA Nr. 498 din data de 13 august 2010 Republicată conform H.C.L. nr. 208 din 24 martie 2011         Privind: aprobarea desfiinţării Sport Club Municipal Braşov, instituţie publică în subordinea Direcţiei Sport şi Tineret Braşov;       Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 13 august 2010; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Direcţiei Sport şi Tineret Braşov, înregistrate cu nr. 53.897/2010, prin care s-a propus adoptarea unei hotărâri cu privire la aprobarea desfiinţării ,,Sport Club Municipal Braşov", instituţie publică în subordinea Direcţiei Sport şi Tineret Braşov; Având în vedere prevederile H.C.L. nr. 442/2007, privind înfiinţarea ,,Sport Club Municipal Braşov"; H.C.L. nr. 444/2007, privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Sport Club Municipal Braşov, republicată; Legea nr. 53/2003, privind Codul Muncii; O.G. nr. 63/2010, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare; Legea nr. 69/2000, Legea Educaţiei Fizice şi Sportului, cu modificările ulterioare; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 4 şi 5 ale Consiliului Local Braşov; În temeiul art. 36, alin. 3, lit. b, alin. 6, lit. a, pct. 5 şi 6 şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,   H O T Ă R Ă Ş T E :   Art. 1.Se aprobă desfiinţarea ,,Sport Club Municipal Braşov", instituţie publică în subordinea Direcţiei Sport şi Tineret Braşov.   Art. 2.Mijloacele fixe, obiectele de inventar aflate în patrimoniul Sport Club Municipal Braşov, împreună cu arhiva şi contractele aflate în derulare se vor prelua de Direcţia Sport şi Tineret Braşov.   Art. 3. Palmaresul sportiv si performanţele sportive, obţinute de Sport Club Municipal Braşov de la înfiinţare şi până la data prezentei, precum şi stafful tehnic şi sportivii legitimaţi în cadrul Sport Club Municipal Braşov se preiau de către Asociaţia „Sport Club Corona 2010 Braşov”.   Art. 4.Personalul angajat la data prezentei hotărâri va fi disponibilizat în condiţiile legii.   Art. 5. Hotărârea Consiliului Local nr. 442/2007, privind înfiinţarea Sport Club Municipal Braşov şi orice alte dispoziţii contrare se revocă.   Art. 6.Primarul Municipiului Brasov, Direcţia Sport şi Tineret Braşov şi Sport Club Municipal Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.   Copyright © 2017 - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAȘOV, toate drepturile rezervate. Imaginile și articolele video din prezentul site sunt supuse legilor dreptului de autor. Orice reproducere este interzisă fără acordul proprietarului acestora. Reglementări privind prelucarea și protecția datelor cu caracter personal Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit Solicitări frecvente   |   Contact   |  My Brașov City Android | IOS Contact Local: (0268) 405000 Adresa: Bdul. Eroilor nr.8, Brasov, ROMANIA Email: [email protected]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: extranet.brasovcity.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă